Cei aproape 60 de elevi din Prăjoia, care învață la Școala din Livezi, au avut parte, ieri, de o minivacanță neprevăzută, în condițiile în care microbuzul care îi transportă, zilnic, la școală s-a defectat. „Din cîte am înțeles, microbuzul a avut probleme la pompa de apă și, pur și simplu, nu a mai vrut să pornească. în aceste condiții, cei 57 de elevi din Prăjoia nu au mai ajuns la ore”, ne-a explicat profesorul Iordache Rusu, directorul Școlii Livezi. Acesta a dat asigurări că orele pierdute vor fi recuperate, dar nu a ezitat să-și exprime nemulțumirea în legătură cu situația cu care se confrunță micuții din Prăjoaia. Distrus de inundațiile din 2005, podul de peste Tazlău ce leagă localitatea Livezi de Berzunți, dar și de alte trei sate din comună, a rămas în stadiu de ruină. Drept urmare, singura soluție pentru elevii din Prăjoia a fost închirierea unui microbuz, care, acum, înconjoară nu mai puțin de 18 kilometri pentru a-i duce pe copii la școală. Viceprimarul comunei Livezi, Francisc Giurgiu, a admis că „situația este disperată”, dar mai rău e că, în ciuda asigurărilor date de președintele Consiliului Județean, Dragoș Benea, nu prea se întrevede nici o rezolvare a problemei. Cît despre minivacanța forțată a elevilor din Prăjoaia, aceasta va lua sfîrșit, probabil, astăzi sau, cel tîrziu, mîine, odată cu repararea microbuzului. (Aurelian COJĂNEL)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.