Minodora Cliveti, deputat social-democrat de Bacău, l-a criticat dur, ieri, pe președintele Traian Băsescu, în cadrul unei conferințe de presă. Ea îl acuză pe șeful statului că încalcă în mod frecvent Constituția, în loc să o respecte. „Este grav că acceptăm ca Băsescu să devină un soare în jurul căruia să se învîrte totul, în loc ca acest soare să fie Constituția. în loc să respecte Constituția, bună sau rea, el o încalcă în mod frecvent. Am fost în comisia de revizuire a Constituției, alături de specialiști din țara asta, și nimeni nu a zis atunci că este rea. Acum, la fiecare idee a lui Băsescu care încalcă Constituția se dă vina pe aceasta, că nu este bună, iar președintele susține că trebuie modificată”, a declarat deputatul Cliveti. Minodora Cliveti a făcut și referire la cazul Norica Nicolai, neacceptată de Băsescu ca ministru al Justiției. „Nu are sens ca premierul să mai accepte încă o dată decizia Curții Constituționale. Este aceeși situație ca în cazul lui Cioroianu și este inadmisibil ca președintele să aprobe un ministru numai după ce se pronunță Curtea Constituțională. Președintele trebuie să semneze că peridem timpul și părem o țară nesigură. Cînd sînt la Bruxelles sau la Strasbourg sînt întrebată ce face președintele, doarece și aici se cunosc reacțiile lui”, a precizat Minodora Cliveti. (Claudiu TĂNĂSESCU)uație ca în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.