Institutia Prefectului, în colaborare cu Primăria Bacău, va organiza, pe 15 decembrie, un eveniment cultural inedit sub titlul „Seara minorităților”. Acest proiect are drept principal obiectiv asigurarea vizibilității identității culturale și sociale a minorităților etnice din județul Bacău. Vor participa romi, ceangăi, evrei, polonezi, italieni, germani și armeni. Printre invitați se numără reprezentanți de seamă ai minorităților etnice de la nivel central, senatorul liberal Varujan Vosganian, care va reprezenta armenii, deputatul Aurel Veiner, pentru comunitatea evreilor, dar și reprezentanți ai minorităților etnice din județul nostru, instituții publice din domeniul social și cultural, organizații non-guvernamentale și partide politice. Evenimentul va avea loc la sediul Centrului Cultural „George Apostu”, iar în sala de expoziții vor fi expuse obiecte ale celor șapte minorități prezente. „Va fi o colecție de obiecte din ceramică, fotografii, cărți, obiecte de cult religios, hărți, costume tradiționale. în a doua parte a evenimentului va avea loc un cocktail, o mică recepție și momente artistice susținute de reprezentanții minorităților”, a declarat Ramona Chiriac, director de cancelarie la Prefectura Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.