Minunea de la Brad

Administrator

Biserică înălțată în cîteva luni

• a început cu o sută de milioane de lei, dar pînă la urmă s-a văzut nevoit să investească peste un miliard și jumătate de lei vechi în biserica din satul Brad n „acolo m-am născut, acolo îmi sînt înmormîntați părinții și rudele”, a justificat investiția făcută omul de afaceri Titi Breahnă n sfîntul lăcaș a fost refăcut din temelie în mai puțin de cinci luni

Satul Brad este o comunitate mică, răsfirată pe dealurile comunei Filipeni. O serie de așezări vechi, răzeșești, după cum spune primarul Vasile Banu, menționate în documente încă din vremea lui Ștefan cel Mare. O legendă menționează că voievodul a fost vindecat de o rană de o femeie blondă, Bălăneasa, ce trăia pe aceste meleaguri. Ici-colo vezi cîte o gospodărie modestă, din chirpici și lemn, în curtea căreia cîte o femeie bătrînă sau un moșneag neputincios mai dă mîncare la orătănii. Pe una dintre aceste culmi ai șansa să vezi cum strălucește, cît soarele-i sus, ca o oglindă, biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”. Ulița ce urcă pînă la sfîntul lăcaș e acoperită cu prundișul cărat în ultimul an de camioanele care au refăcut o bună parte a drumurilor comunale. „Cădeau morții din căruță. Trebuiau ținuți să nu se prăvălească, cînd se mergea spre cimitir. Le-am explicat oamenilor că, dacă nu ne pasă de înaintași și de cei răposați, nu sîntem vrednici să trăim aici. Și au înțeles”, ne-a spus Vasile Banu.

Și preotul Pleșcău a pus umărul

Ca orice casă a lui Dumnezeu înălțată la țară, biserica din satul Brad este înconjurată de crucile celor care i-au trecut pragul de-a lungul unui secol. Căci, așa cum se menționează pe unul dintre pereți, „Sfinții Voievozi” a fost construită la anul 1891. De la scările de gresie, ce urcă spre pridvor, și pînă la peretele ce desparte altarul de restul bisericii, totul este nou. Pictura, parchetul din interior, zidurile exterioare. Singurele obiecte vechi, păstrate de la sfîrșitul veacului XIX, sînt icoanele de pe vechea catapeteasmă. Acestea au fost montate în iconostasul nou, tot din lemn. „A fost lucrat la atelierul bisericii «Sfîntul Dumitru» de la Narcisa, din Bacău. Părintele Ioan Pleșcău ne-a ajutat foarte mult și cu catapeteasma, și cu meșterii pentru pictură. Alfel n-am fi reușit. Aveam banii, aveam materiale, dar nu și oamenii necesari. Or, preotul Pleșcău ne-a susținut”, ne-a povestit Titi Breahnă, principalul sponsor al restaurării bisericii. Și, tocmai aici a fost minunea. în chip providențial, în doar patru luni, biserica „Sfinții Voievozi” a fost ridicată aproape din temelie. „Cine s-ar fi gîndit că va fi finalizată în patru luni. S-a început în iulie, iar lucrările au fost încheiate la începutul lui noiembrie. Nici nu credeam că se va putea, dacă te gîndești că rămăseseră zidurile goale”, a zis Titi Breahnă. Biserica a fost tîrnosită la trei zile după serbarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, de către un sobor de preoți, în frunte cu Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Generozitatea unui fiu al satului

Biserica de la Brad este o minune, îngăduită de Dumnezeu și posibilă grație unor oameni care și-au înțeles cumva și vocația. Titi Breahnă este unul dintre fii satului, pe care Dumnezeu l-a învrednicit cu o familie generoasă și cu o inimă pe măsură. Cînd a auzit că e vorba despre biserica din satul natal, omul a vrut să ajute așa cum poate. „Inițial, am vrut să donez 100 milioane de lei pentru biserică. Nu mă gîndeam că va fi refăcută. Am dat banii și gata. Apoi, cînd am auzit cît de greu se strîng sumele necesare de la oameni, am tot pus și m-am tot implicat. Era și normal. E biserica din satul în care m-am născut, locul unde îmi sînt înmormîntați părinții și înaintașii”, ne-a spus el. Și așa, Titi Breahnă a ajuns să ridice o biserică într-un sătuc aproape uitat de lume. „Au fost cîțiva sponsori mai importanți, dar Titi Breahnă are cel mai mare merit pentru refacarea bisericii. A donat peste un miliard și jumătate de lei vechi”, ne-a lămurit primarul Vasile Banu. Urmează ca în biserică să fie instalată și o centrală termică, pentru ca oamenilor să li se încălzească nu doar sufletele, în timpul slujbelor oficiate de preotul Victor Solomon, ci și trupurile. Și satul Brad are o biserică nouă. Care nu va avea probleme cel puțin în următorii 50 de ani, după cum e convins primarul Banu. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.