Minunea de la Buciumi

Copii și părinți rromi, colegi la școala primară
• în fiecare dimineață, cîteva zeci de adulți fac școală la un loc cu propriile odrasle n unii dintre ei se iau la întrecere cu bobocii care învață alfabetul, alții își lasă puradeii la grădiniță n dascălii spun că adulții sînt respectuoși și că vor să știe să citească singuri măcar etichetele cu prețuri n primarul comunei Buciumi vrea să-i treacă în rîndul lumii, să-i facă oameni cu acte de identitate, dar și proprietari pe terenul pe care și-au construit casele

E o dimineață de iarnă la fel ca oricare alta, chit că frigul nu mai are aceeași tărie ca acum cîteva săptămîni. Adulți și copii, îmbrăcați colorat, cu veșminte specifice căldărarilor, se îndreaptă către școală. Ai putea crede că părinții sînt grijulii și-și duc odraslele pînă în clasă, ca să fie siguri că au ajuns cu bine. Dar nu-i așa. Puștii se opresc într-o clasă, iar părinții intră în alta. Se așează în bănci și-și scot caietele din ghiozdane, la fel ca oricare elev. Ușor incomodați de băncile micuțe și scaunele construite pentru trupuri mult mai firave decît ale lor, părinții își încep ziua obișnuită de școală. Sînt în clasa a II-a, cel puțin cei la care ne-am oprit noi. âși scot caietele îngrijite, cu litere frumos rotunjite, și își privesc dascălul cu exact aceleași sentimente ca și copiii lor din clasa vecină. S-au așezat separat, femeile pe un rînd de bănci, bărbații, pe altul. în privirile lor se întrevăd exact aceleași preocupări ca ale oricărui elev, dacă și-au făcut tema sau dacă vor fi ascultați. Aceștia sînt rromii din comuna Buciumi, care vin și învață carte cot la cot cu copiii lor. Sînt vreo cîteva zeci, pe aproape toți îi cheamă Stănescu, iar după cîteva ore de școală se duc, fiecare pe unde poate, să-și cîștige bucata de pîine pe ziua respectivă. Nu au serviciu, și ei sînt printre oamenii care chiar își cîștigă existența în fiecare zi. Cînd intru în clasă își feresc privirele cu o ușoară jenă, pentru situația în care se află. Abia la finalul întrevederii au înțeles că nu au de ce. Setea de cunoaștere nu poate decît să înobileze omul, nu să-i fie rușine că o face, chiar dacă s-a apucat de carte la vîrsta maturității.

„Vrem să citim prețurile de pe etichete!”

Cel care ne vorbește cel mai frumos despre ei este învățătorul Ștefan Tubluc. A umblat mai bine de o lună, în vara anului trecut, să-i determine să se înscrie la școală. „Nu că nu le-ar fi surîs ideea să citească singuri, dar pentru ei este foarte greu, pentru că în fiecare zi trebuie să vîndă ceva sau să facă rost cumva de mîncare pentru familie. Asta a atîrnat cel mai mult în balanță. S-au înscris la școală cel mai mult tinerii. M-aș fi așteptat să fie conflicte, dar sînt extraordinari, cu cît respect se poartă și cît ne ajută să întreținem școala, care arată la fel de bine ca oricare alta”, ne-a spus învățătorul, mîndru de realizările elevilor. „Ne-a mai venit și nouă mintea la cap. Ne-am săturat să ne ducem în magazine și să întrebăm românii cît costă una sau alta și să fim luați în bătaie de joc”, ne-a spus Virgil Stănescu, de 26 de ani, elev în clasa a II-a. „Eu vreau să dau pentru carnet de șofer și nu pot, pentru că nu știu carte”, zice și Gheorghiță Iorgu, de 20 de ani. Printre cei care învață tainele abecedarului de dragul unui carnet se numără și Agripina Stănescu, o tînără de 16 ani, care are deja un copil.

Au auzit pentru prima dată povești

„Bobocii” lui Ștefan Tuluc au între 14, cel mai tînăr elev din clasă, și 26 de ani. âmi arată cu toții caietele de școală, dornici de laudă mai ceva decît copiii lor. Din gesturi, înțeleg că nu le mai este chiar așa rușine ca la început că i-am găsit la școală laolaltă cu puradeii. La fel de mîndru, învățătorul îmi arată catalogul. La rubrica „Observații”, remarc cu surpindere o mențiune cel puțin ciudată într-un catalog școlar: „Detergenți”. „Le-am făcut, împreună cu domnul primar, cotă de detergenți, că tot am primit de pe la ajutoare”, ne-a lămurit învățătorul. „Ne ajută, păstrează mobilierul, sînt dornici să cunoască și au aptitudini extraordinare pentru desen. Au auzit pentru prima dată povești aici, la școală, și le citesc cîte una aproape în fiecare zi. E mai greu de dat explicații, pentru că mă întreabă de exemplu cum de-a fost posibil să mînînce lupul trei iezi deodată și să fie scoși vii din burta lui. âi tratez, deși sînt cu toții maturi și au familii, ca pe copiii mei. M-am implicat în viața lor pînă la a-i duce la oftalmolog”, ne-a mai spus învățătorul. El spune că, spre uimirea lui, a aflat că rromii nu au povești, sau cel puțin nu ceea ce înțelegem noi prin povești. „Probabil că au ceva oarecum similar, care se transmite oral, mai mult prin cîntece, dar în nici un caz nu au auzit de basme, iar eu sînt chiar fericit cînd îi văd cît de atenți mă ascultă atunci cînd le citesc”, ne-a dezvăluit învățătorul.

Laptele și cornul sînt păstrate pentru copiii de acasă

Un alt beneficiu, de care se bucură rromii adulți care învață carte la Buciumi, îl reprezintă programul „Cornul și laptele”, de care profită și ei, pentru că sînt elevi în clasele I – IV. Singura condiție este să aibă frecvență la școală. Doar că tații și mamele care buchisesc abecedarul nu îndrăznesc să mănînce bunătate de brînză topită și corn. Le pun în ghiozdan și le duc acasă, la bebelușii care încă nu vin la școală. Așa face Irina Stănescu, o tînără care scoate fîstîcită din ghiozdan un triunghi de brînză topită și un corn învelit în țiplă. în clasele de altături, copiii lor urmează cam același program, doar că ei se ghidează după programa școlară specifică vîrstei. Privesc uimită la mînuțele neîndemînatice care se îndîrjesc să migălească ceva pe niște cartonașe mici. Sînt mărțișoare, căznite de ei, cu care vor, pentru prima dată, să-și suprindă mamele. „Aici avem 185 de copii, majoritatea de rromi. Lor li se mai adaugă și adulții, care au fost împărțiți în două categorii. Cei de clasele primare, 18 la număr, și mai avem peste 50 la gimanziu”, ne precizează Erica Botejaru, directorul școlii. Chiar în timp ce stăteam de vorbă cu tînăra învățătoare, în școală își face apariția și primarul, Cosma Fănică. Intră în vorbă cu rromii, se interesează de situații concrete la fiecare și realizez că interesul pentru problemele lor nu este de fațadă. „Vrem să le facem titluri de proprietate pe terenurile pe care au casele, ca să-i facem gospodari cu acte în regulă. De asemenea, vrem să le facem și actele de stare civilă, pentru că cei mai mulți dintre ei nu au nici certificate de naștere, nici buletine”, a menționat Cosma Fănică. Dau să ies din clasă, iar în urmă aud o voce timidă: „O să ne dați la ziar cu fotografii?”. âi confirm și plec, pentru prima dată cu convingerea că începe să se urnească ceva și pentru rromi, doar că primul imbold pentru asta trebuie să vină chiar de la ei. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!