Biserică refăcută din temelii în zece zile
Biserică ridicată în cîteva zile. Unii spun că într-o singură noapte. Oricum ar fi, e o minune. Așa cum a fost și viața Sfîntului Ilie, patronul spiritual al lăcașului de cult din satul Prisaca, comuna Berești Tazlău. Despre biserica „Sfîntul Ilie”, singura de acest fel din județul Bacău, se spun multe lucruri. Adevărate sau simple povești, toate te obligă să ajungi acolo. Fie și pentru un singur ceas. Doar pentru a te convinge că biserica există.
Drumul e greu. O iei pe șoseaua care trece prin Sănduleni, după care, din inima comunei, o faci la dreapta, spre Berești Tazlău. Ajuns aici, trebuie să întrebi oamenii. O cunosc toți cei din Prisaca. E situată sus, pe vîrful dealului. Datorită unor fii ai satului, oameni inimoși din fire și credincioși, de la poartă și pînă la ușa bisericii s-a turnat o bordură de ciment. Ca la majoritatea lăcașurilor de cult, de jur-împrejur sînt mormintele sătenilor mutați la cele veșnice. Mergi lejer, însă nu poți neglija peisajul din jur. Meri, nuci, flori și multă verdeața. între acestea, morminte curate și îngrijite, avînd, fiecare, măsuțe de prăznuire. Aici se așează fiecare familie, conform tradiției, cu bucate, pentru a fi sfințite de preot și oferite în dar celor din jur.
Prisaca e o comunitatea relativ tînără, dacă e să dai crezare omenilor din zonă. „Satul a luat ființă după Reforma lui Cuza, din averea mănăstirii Berzunți, în jurul anului 1870. Au fost împroprietăriți vreo cinci gospodari, dintre care mai are descendenți familia Turluianu. Numele «Prisaca» vine de la faptul că zona era împădurită cu salcîmi, iar mănăstirea avea aici stupii”, ne-a explicat Ortansa Țîțaru, profesoară de istorie și fost primar al comunei Berești Tazlău, în perioada 1979-1989. Ar fi trebuit să dispară de pe hartă, dar Sfîntul Ilie i-a păzit de o strămutare ce părea iminentă în perioada comunistă. „Satul era propus pentru dezafectare. Era așezat pe șosea și ar fi trebuit să ne strămutăm la Berești, urmînd ca aici să fie teren agricol”, ne-a spus fosta primărița. Nu s-a întîmplat așa. Oamenii s-au unit în jurul bisericii și au reușit să-și păstreze pămînturile și memoria.
Au mințit preotul ca să repare biserica
Lîngă poartă s-a ridicat o troiță, „în amintirea vitejilor morți pentru țară în războaiele din anii 1877, 1916 și 1944”. Sînt nouă suflete pomenite pe inscripție. Și, puțin mai încolo, e bisericuța.
Puțini știu că e una dintre puținele „biserici călătoare” din țară. Așa susțin specialiștii, așa susțin și bătrînii satului. „Au cărat-o cu boii, de la Berzunți. Asta o știu de la Iordache Baciu”, ne-a explicat Ghiță Pîslaru, al cărui bunic a fost împroprietărit în veacul al XIX-lea.
Cum era de așteptat pentru un lăcaș de cult transportat cu boii de la zeci de kilometri, biserica „Sfîntul Ilie” este mică. De la distanță seamănă leit cu bisericuța din Huruiești. Abia încap cîteva zeci de oameni. în interior, pe peretele dinspre nord, se păstrează icoana Sfîntului Ilie, care datează de prin 1883. Sau chiar mai veche. Tot așa cum e și catapeteasma din lemn. Spre suprinderea mea, am aflat că vechimea acesteia nu mai este cea menționată în cărțile de specialitate din perioada comunistă. Asta pentru că, aflată pe-o rînă, oamenii locului s-au mobilizat și au reușit să o refacă din temelie. Fără nici o autorizație, fără nici un plan de construcție. Și a ieșit o adevărată bijuterie arhitectonică, tipic moldovenească. Iar povestea ei e desprinsă parcă dintr-un film. Mai ales cînd o redă cel care a stat la baza proiectului, nimeni altul decît Ghiță Pîslaru, actualul epitrop al bisericii. „Prin 1982, era dezastru. Aruncai căciula în sus și o prindea-i pe altă parte. âmpreună cu alți oameni din sat, care nu mai trăiesc astăzi, am adus lemn din pădure și l-am fasonat la Berești. Am fost la ocolul silvic și am scos 12 metri cubi de stejar. Am spus că pentru nevoi casnice. în ziua de Sfîntul Gheorghe am mințit preotul că aveam autorizație de construcție. Părintelui Turcu, care era pe atunci la noi, îi era frică să nu fie caterisit. S-a bucurat mult cînd a auzit vestea. Iar cînd s-a încheiat slujba a anunțat în biserică noutatea. Am făcut o comisie de șapte oameni și am plecat prin sat, să strîngem bani. Doar eu cu Costică Țîțaru știam adevărul desprea asta. Am adunat o mulțime de bani. Peste 300.000 lei. Apoi, am organizat toate căruțele din sat și tractoarele și ne-am apucat de treabă. Chiar în ziua cînd am început lucrarea, venise o comisie de revizie la Berești. De acolo se vede satul nostru ca-n oglindă. Au întrebat ce lucrăm, iar doamna primar a răspuns că facem o capelă pentru morții noștri, că sîntem creștini”, ne-a povestit Ghiță Pîslaru.
I-au păcălit pe comuniști
Cîte 15 oameni au muncit în continuu. „Lucram de dimineața, de la ora 5.00, pînă seara, la 20.00, în continuu. Mîncare pentru meseriași dădea, la rînd, toată lumea din sat”, a mai zis bătrînul. Deși era secretarul comunei, Ghiță Pîslaru nu s-a temut de eventualele represalii. „La un moment dat, au venit în verificare și aici. Ne-au luat la întrebări și, pînă la urmă, am recunoscut că nu aveam autorizație. Nu îmi era frică. Cel mult, puteau să mă scoată afară din funcție. E drept, m-am îngrijorat la un moment dat pentru băiat, care era student. Să nu-i facă cineva necazuri”, a mai spus Ghiță Pîslaru. Chiar dacă au înălțat lăcașul de cult din temelie, oamenii locului au mai avut de tras cîteva ponoase. „în urma anchetelor făcute ni s-a dat amendă de 36.000 lei, plus dărîmarea bisericii. Am strîns banii de la oamenii din sat și i-am achitat repede. De dărîmat biserica, nu s-a încumetat nimeni. Cine ar fi îndrăznit să o facă?”, și-a amintit Ortansa Țuțuianu.
Chiar și fără autorizație, sfîntul lăcaș din Prisaca a fost sfințit în luna iunie a anului 1984 de către Prea Sfințitul Episcop Eftimie al Romanului. Și, de atunci, în Prisaca, biserica „Sfîntul Ilie” continuă să dăinuie, lăsînd în sufletele oamenilor din zonă bucuria unor eforturi care au devenit astăzi istorie. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.