Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, ultimul traducător al Bibliei în limba română, personalitate a culturii române ce nu mai are nevoie de nici o prezentare, este indignat de modul în care a fost păstrată memoria dramaturgului Ion Luca. De dincolo de munți, distinsul ierarh, a cărui operă va rămîne înscrisă defintiv în istoria gîndirii și spiritualității românești, privește neputincios la stingerea imaginii lui Ion Luca. În urmă cu 12 ani, Bartolomeu Anania se arăta optimist în privința viitorului, sperînd că „Ion Luca și alți cîțiva dramaturgi ca el nu pot fi uitați la nesfîrșit de o cultură majoră, cum este a noastră”, după cum declara într-un interviu apărut în revista „Ateneu” din noiembrie 1994. Moartea Elenei Cartas, fiica lui Ion Luca, în urmă cu doi ani, l-a făcut pe IPS Bartolomeu să-și exprime temerea că memoria lui Ion Luca va fi amenințată. Și, din nefericire pentru băcăuani și pentru cultura română, singura dovadă a trecerii prin aceste locuri a celui care a dat posterității piese precum „Javra pămîntului”, casa „Ion Luca” a ajuns o proprietate privată. Arhiepiscopul Anania a sancționat acest dezinteres al urmașilor față de Ion Luca.Totuși, traducătorul Bibliei în limba română și-a exprimat optimismul că proprietarii casei vor avea grijă să cultive memoria dramaturgului.
Într-o scrisoare trimisă profesorului Ioan Dănilă, Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania scrie: „Stimate domnule Dănilă, îmi pare rău de ceea ce se întâmplă cu casa Ion Luca și sunt consternat că urmașii/urmașele marelui scriitor au lăsat-o din mână. Acum, de vreme ce ea e proprietate privată, nu se poate apela decât la bunăvoința proprietarului (care, din câte pricep, e mult mai binevoitor decât ar fi un altul). Placa cu numele lui este totuși o mărturie, este tot ceea ce s-a putut face la Vatra Dornei” (la Vatra Dornei, se păstrează o placă memorială, montată pe casa în care Ion Luca s-a stabilit definitiv în anul 1952, și a rămas pînă la moarte, în 1972). (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns