Locatarii blocului turn de pe Aleea Parcului nr. 15 din Onești au fost ieri, 6 august, martorii unei întîmplări tragice. În jurul orelor 12.45, un tînăr în vîrstă de aproximativ 20 de ani, îmbrăcat într-un costum elegant a fost găsit mort, pe placa de beton a luminatorului din interiorul blocului. Nici un vecin nu-l cunoaște pe băiat și nimeni nu l-a mai văzut pe acolo vreodată. Bufnitura puternică i-a alertat pe vecinii de la primul etaj, dar și pe copiii care se jucau în scara blocului. Oamenii au alergat la fața locului și au descoperit cadavrul, căzut cu fața în jos pe partea stîngă și avînd capul năclăit de sînge. Se presupune că tînărul s-a aruncat de pe balustrada pasarelei de la etajul nouă. Anchetatorii au descoperit o urmă pe zidul opus părții de pe care s-a aruncat tînărul, fapt ce demonstrează că acesta s-a lovit în cădere de zidul din față. Asupra cadavrului a fost descoperită o pereche de ochelari, 38.000 de lei, o mină de pix, dar nici un act de identitate. Potrivit aprecierii făcute la fața locului de medicul legist Dan Mihăilescu, moartea a survenit pe loc și s-a datorat fracturii bazei craniului și, posibil, și unor leziuni ale organelor interne. Polițiștii oneșteni cercetează împrejurările producerii tragediei și caută să afle identitatea cadavrului. (Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns