Mocirla, unica zestre a unei familii din Cîrligi

Casa prăpădită în care își duc zilele opt copii și cinci adulți este în capătul unei ulițe din satul Cîrligi. Ograda este plină de copii ciufuliți, cu fețele zoioase și mînjite cu mămăligă. O femeie de 30 de ani, care trage cu spor dintr-o țigară, mă lămurește că patru puști sînt la muncă prin sat sau cu bunica lor, la un praznic. Alți patru plozi au rămas acasă pe post de străjeri, alături de o tentativă de dulău pierdut în spațiu. Singura lor ocupație este să mozolească noroiul din ogradă, care este din belșug. Pe jumătate retardați, cei patru copii care mai sînt la post, desculți și dezbrăcați, ies buluc afară din casă și se răspîndesc prin jurul casei.
Unul dintre ei este surdo-mut și are zece ani, dar nu arată mai mult de șase. âl cheamă Gheorghiță Linguraru și nu are mamă și nici tată. âl crește bunica lui și femeia tînără care îi este mătușă. Tată-su a murit ars în timp ce dormea, iar mama și-a luat lumea în cap și l-a lăsat de izbeliște. Copilul are handicap de gradul doi și, pentru că mama lui bună nu a mai fost cu el la control, nu mai beneficiază decît de o alocație dublă de 420.000 de lei pe lună. Banii îi sînt împărțiți, evident, de ceilalți colocatari ai bordeiului, care nu sînt deloc puțini. Bunica lui, Lucreția Gînju, care îl și are, de fapt, în grijă are, de luna aceasta, un ajutor social de 550.000 de lei. Mătușa copilului, care poartă același nume cu al mamei ei, sora tatălui lui Gheorghiță, este unul dintre membrii valizi ai clanului, pentru că un alt frate de-al ei care își duce zilele aici, este tot handicapat, și nu face alceva decît să meargă prin sat cu mîna întinsă ori după pomeni. O altă fată de-a lui Gînju Lucreția cea bătrînă stă tot aici împreună cu bărbatul ei. Dosarele pe care le au cu toții la Primăria din Filipești arată că ajutoarele sociale plus alocațiile copiilor pe care le încasează lunar cei cinci adulți însumează cinci milioane și jumătate de lei. Tot de la primărie am aflat că acești bani merg aproape toți pe băutură și pe țigări, pentru că oamenii au cu toții patima licorilor bahice.

Viață de bogdaproste și săru’ mîna

Curiozitatea mă face să ignor glodul din curte și mă îndrept către bordeiul care îi adăpostește pe nenorociți. în acest timp, tînăra Lucreția Gînju se simte datoare să îmi explice că noroiul ce domină curtea se datorează copiilor, care l-au frămîntat sistematic în picioare. Gheorghiță Linguraru, băiatul surdo-mut, face raiduri cînd în casă, cînd afară. Este mic de statură și nu îi dai cei zece ani pe care îi are deja împliniți. Rămîn o clipă în cumpănă pentru că nu știu cum să reacționez atunci cînd vine la mine cu un zîmbet dezarmant de larg, chițăind și țopăind într-un mod debusolant. Femeia care pufăie țigară după țigară nici nu știe cîți ani are băiatul. âi sugerez două – trei vîrste și, în cele din urmă, se hotărăște la vîrsta de zece ani. Nu știe prea multe despre viața lui și, la orice întrebare, se mulțumește să ridice din umeri. Știe doar că băiatul există și că ia o alocație de pe urma lui. Cînd aduc vorba despre bani devine brusc comunicativă și începe să își expună teoriile. „Mai muncim prin sat pentru oameni, la ciocani sau la dejghiocat. Iarna, eu scot gunoiul de la animale, și oamenii îmi dau 100.000 de lei. în alte părți îmi dau mîncare pentru cît muncesc. âmi convine cînd primesc mîncare, pentru că mai aduc la copilași. Iau și de la primărie ajutor, dar mă pune să muncesc pentru banii pe care mi-i dă. Nu-mi convine pentru că mă pune la curățat șanțuri. Mi-ar conveni mai degrabă să șterg geamuri sau să fac curățenie pe undeva”, și-a arătat ea preferințele. Vorbele ei mă contrariază pentru că nu înțeleg de ce nu îi place la curățat șanțuri, cîtă vreme merge cu plăcere să adune gunoiul de prin gospodăriile oamenilor.
Doar o singură privire de jur împrejurul gospodăriei mă lămurește că acești oameni nu se omoară deloc cu munca. Casa stă să se dărîme peste ei, iar înăuntru și peste toată curtea mizeria este pe deplin stăpînă. Și mai intrigant este faptul că, deși Gheorghiță are serioase probleme, nu vor să îl lase cu nici un preț la un centru special. Preferă să îl țină la coasta lor pentru acea nenorocită de pensie dublă pe care o are Gheorghiță. De la primăria din Filipești am aflat că, atît bătrîna cît și fiica ei, nu vor să se lepede de copil nici în ruptul capului.
„Noi am respectat cadrul legal și le-am acordat acestor oameni toate drepturile de care puteau beneficia. Fiind oameni cu înclinații pentru alcool, am urmărit ca măcar jumătate din banii pe care îi primesc să se transforme în alimente și îmbrăcăminte și, din această cauză am numai probleme cu ei. în plus, am insistat ca băiatul cu probleme să meargă la un centru de specialitate, cu precizarea că, atunci cînd vom da în folosință centrul din sat, să fie transferat acolo. Au refuzat categoric, ba, mai mult, m-au amenințat că, dacă îl iau cu forța, mă vor da în judecată. Le-am explicat că Gheorghiță nu își pierde drepturile legale dacă merge la centru. Acești oameni sînt veșnic cu băutura în cap și întotdeauna au ceva de comentat la solicitările primăriei. De muncă nici nu vor să audă, deși pentru banii primiți ca ajutoare sociale trebuie să presteze niște ore de muncă în folosul comunității”, a spus Ioan Apostol, primarul comunei Filipești.
Satul Cîrligi este renumit în comună pentru oamenii gospodari pe care îi are. Din mersul mașinii admir zeci de case îngrijite care îmi fac cu ochiul. Se vede că oamenii nu își permit să le lase de izbeliște și că țin la prestigiul lor de oameni care știu să chivernisească pentru bunăstarea lor. în tot acest peisaj, nenorociții care își duc zilele din ce dă Domnul și Legea 416, fără să facă nimic pentru viața lor, par desprinși dintr-o altă realitate. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!