Programul de modernizare – investitii si repornire de la Rafo Onesti a fost conceput in sapte etape distincte. Prima etapa, care a si fost pe rol, este pregatirea rafinariei, cea de a doua vizeaza organizarea contractelor, a treia se refera la proiectare, iar cea de a patra la preluarea echipamentelor. Aceste lucrari vor continua cu cele de constructii si de aprovizionare (din etapele a cincea si a sasea), iar in ultima etapa se va proceda la pregatirea si darea in exploatare a noilor instalatii, prevazuta pentru trimestrul al IV-lea din 2009 si trimestrul intii 2010. „Pina la aceasta data – spune liderul sindicatului Rafinorul, din aceasta societate, Ion Marian – la nivelul rafinariei nu exista un program sau o intentie de externalizare a diverselor activitati. Este, insa, posibil ca aceasta problema sa fie pusa in discutie in trimestrul al IV-lea din 2009 sau in anul 2010”. (Petru DONE)
Modernizarea Rafo, in sapte etape
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
gogosi pentru … !
Mariane dar tu cand te externalizezi ?