Moineșteni călcați de tren

Administrator

Petrolul Moinești a continuat, ieri, seria meciurilor de verificare, al doilea meci din acest an aducîndu-le însă, acestora o înfrîngere în fața divizionarei C CFR Pașcani. Fără o concurență reală pe posturi, gazdele au plătit tribut celor patru accidentări apărute în timpul antrenamentelor de pînă acum, pe lîngă Ursu și Muntianu, care lipsesc mai demult, devenind indisponibili Dragomirescu și Vrânceanu. în aceste condiții, antrenorul Dan Moței s-a văzut nevoit să apeleze la improvizații, pentru ca în repriza a doua să trimită în teren foarte mulți juniori. Drept urmare, jocul gazdelor a avut serios de suferit, în timp ce oaspeții nu au avut aproape nici o piedică în a se impune prin golurile lui Boboc (25′), Pașcu (autogol – 70′) și Blaj (77′). Pentru moineșteni a punctat Gafița (65′). „Din păcate, orice accidentare mă face să apelez la improvizații, care își spun cuvîntul. Rezultatul mă interesează mai puțin, dar, dincolo de înfrîngere, ceea ce mă nemulțumește este numărul foarte mare de greșeli individuale apărute în timpul jocului”, ne-a declarat antrenorul Dan Moței. Petrolul Moinești ca disputa următorul meci amical vineri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 11,00, la Piatra Neamț în compania Ceahlăului din localitate. (Eduard CUCU)

de pus pe raster

Petrolul Moinești a luat doi jucători de la FCM II Bacău

Antrenorul Dan Moței a apelat, în timpul meciului cu CFR Pașcani, la Remus Cojocaru și Rareș Marin, doi fotbaliști veniți de la FCM II Bacău. Veniți, deocamdată, în probe, aceștia au trecut cu brio primul test, principalul Dan Moței declarîndu-se mulțumit de evoluția celor doi. Dacă vor rămîne la Moinești, Cojocaru și Marin vor întregi „colonia” băcăuană de aici, Dobîrceanu, Vrânceanu și Muntianu provenind tot de la satelitul FCM Bacău. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.