Moineștenii nu mai pot ieși pe străzi de frica maidanezilor

Redacția Ziarul de Bacău

La secția de Urgențe a Spitalului Moinești a devenit un lucru obișnuit ca localnicii mușcați de cîinii vagabonzi să vină pentru îngrijiri medicale. Mare parte dintre pacienți provin din cartierul Lucăcești, care, de ceva timp, s-a transformat într-un „paradis” al patrupezilor comunitari, care devind tot mai mulți de la o zi la alta. „Mergeam în jurul orei 10.00 spre piață, la cumpărături, cînd, chiar în centrul cartierului, un cîine s-a repezit spre mine. Am avut timp doar să-mi iau în brațe copilul de doi ani, eu nemaireușind să mă feresc. Nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi putut întîmpla dacă îmi mușca copilul”, ne-a povestit Simona Opincă, de 34 de ani, una dintre victime. Femeia a fost mușcată de coapsa stîngă și a fost obligată să meargă la doctor.

Grav este că o parte dintre acești cîini s-au pripășit pe lîngă blocuri, unde unii locatari îi hrănesc fără să înțeleagă că fac astfel rău celorlalți. „Mă întorceam de la serviciu și chiar cînd am intrat pe casa scării, un cîine mi-a sărit cu labele în spate. Spre norocul meu, m-am ales doar cu o mușcătură la gamba dreaptă. Am înțeles că acel animal este „îngrijit” de niște persoane de la un bloc vecin. Vreau să știu, are carnet de sănătate? A fost vaccinat la timp? Cu siguranță că nu! Cred că gardienii publici și restul autorităților ar trebui să intervină”, ne-a declarat Irinel Tudorache, de 28 de ani. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.