MOL și Petrom se implică în proiecte de mediu în județul Bacău

Administrator

Ideea de implicare în proiecte de mediu în România a companiei Petrom a fost preluată și de MOL România. După ce Petrom a lansat programul „Parcurile Viitorului”, unul dintre proiecte fiind deja pus în aplicare și la Moinești, MOL, în parteneriat cu Fundația pentru Parteneriat, lansează ediția 2008 a programului „Spații verzi”, care urmărește implicarea comunităților în proiecte de înființare, amenajare și reabilitare de spații verzi publice. Programul este destinat organizațiilor neguvernamentale din România în parteneriat cu școli sau instituții publice din 57 de localități, între care Bacău și Onești, unde MOL are stații de benzină.
Oferta de finanțare a fost lansată pe 11 octombrie și se pot solicita fonduri pentru înființarea și reabilitarea parcurilor publice, terenurilor de joacă și parcurilor școlilor, pe baza principiilor mediu-protective, în scopul utilizării comunitare. Suma disponibilă pentru anul 2008 este echivalentul în lei a 50.000 de euro, iar suma maximă care poate fi cerută este de 7.500 de lei pe proiect. Data limită de depunere a cererilor de finanțare este 11 decembrie 2007, ora 16,00. Proiectele, împreună cu anexele, se vor expedia recomandat, cu confirmare de primire, prioripost, prin curier sau pot fi depuse personal la adresa Fundația pentru Parteneriat, Str. Arsenalului nr.13, 530120 Miercurea-Ciuc, județul Harghita.

Ziua voluntarului”, la Moinești

La rîndul ei, Petrom organizează, astăzi, 16 octombrie, de la ora 12,00, la Moinești, „Ziua Voluntarilor”, chiar în „Parcul Viitorului”. Acolo, voluntari recrutați atît din compania Petrom, din comunitatea locală, din rîndul autorităților locale etc., vor participa la construcția parcului. De curînd, Petrom a fost distins cu premiul Top Corporate Awards pe anul 2006 pentru cea mai mare investiție în proiecte sociale. La aceeași categorie, Petrom a fost urmată de companiile Vodafone și Holcim. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.