Momentul adevărului

Tristeți iremediabile…

De peste un deceniu, de cînd în Buhuși tace sirena fabricii de postav care, odinioară, incisivă la intrarea și ieșirea schimburilor impulsiona forfota valurilor de muncitori, scaunele pe care s-au rînduit fără-de-număr – pentru mai mult sau mai puțin timp, șefi-de-șefi, s-au dovedit a fi lavițele muribunzilor pe care se încleșta verva polemică și se deschidea calea unor afinități rîncede pentru ca o mînă să o poată spăla pe cealaltă, ajungîndu-se astfel ca, pas cu pas, fabrica să fie scufundată în crevasa morții.
De cîte ori s-a instalat un alt șef la fabrică iarmarocul opiniilor și-a pus o firmă nouă, birourile s-au preschimbat în tarabe de talcioc pe care s-au vrăfuit, alandala, idei neverosimile, iar mașinile s-au oprit unele după altele, în scrîșnete morbide. Ponderea preferințelor muncitorilor pentru un șef sau altul s-a centrat, în principal, pe două orientări: prima – alternativa, schimbarea, care au adus concepte noi și care în scurt timp – după ce au ieșit de pe pista rutinei, au devenit implauzibile; al doilea – bonomia figurilor care, devenind între timp familiare, au indus o antipatie direct proporțională cu admirația de la început, ideile și acțiunile acestor șefi devenind, și ele, surse cauzatoare de exasperare. Și unii – și alții, acești șefi au îmbălsămat angoasele promisiunilor lor, așa cum țigările cu otrăvuri letale sînt lipite cu un clei incolor și inodor.
Pledoariile lor, atractive și mobilizatoare la început, nu s-au transpus în practică, fabrica închizîndu-și secție după secție, ușile halelor de producție, ceea ce a scos la iveală substratul unei crize profunde. Unul cîte unul, oamenii au rămas fără pîine!… Și încă și pînă astăzi mulți dintre ei mai umblă pe drumuri pentru un loc de muncă. învăluit în umbre și contraste, Buhușiul e cherhanaua unor corăbii scufundate. Zăvorîți în banal și copleșiți de neputințe, oamenii sînt umbre ce se caută pe ele însele, defazați în timp, cutreieră bulevardul cu retina tulburată de pustietatea și tristețile capătului de drum. Proiecția trecutului în tenebrele sufletelor apăsate le induce uneori gîndul unui comunism restaurat devenit un compas care se întoarce de unde a pornit. Se uită plictisiți la mișcările coregrafice ale politicienilor de astăzi, iar nesomnul conștiinței le spune că acesta-i momentul adevărului.
Plonjate pe un fundal sobru, siluietele buhușenilor – într-o coloană a captivilor, se scurg cu moliciune pe străzi, cu ochii îndreptați spre fabrică și înspre înălțimi nedefinite. Nefiind siguri pe ziua de mîine, speranțele lor sînt baloane de săpun; oamenii sînt împresurați de gînduri, au o singură grijă statornică: viitorul să aibă o rezonanță cîtuși de puțin lucidă și decentă în viața copiilor lor!… (Aurel V. ZGHERAN)oncepte noi și care în scurt timp – după ce au ieșit de pe pista rutinei, au devenit implauzibile; al doilea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!