Antrenorul Sorin Condurache a fost, așa cum a promis președintele Dorinel Apostol, doar una din noutățile celor de la Pambac în debut de sezon. Printre cei 19 jucători care au participat la primul antrenament din această vară s-a numărat și ex-moineșteanul Claudiu Bucurel. Infuzia de moineșteni va continua, însă, în condițiile în care în următoarele două-trei zile sînt așteptați la echipă Ionuț Dragomirescu și Marius Jipa. „Dragomirescu mi-a spus, ce-i drept, că vrea să se mai gîndească, dar Jipa s-a arătat dispus să joace pentru noi în campionatul viitor. Tot zilele acestea așteptăm un fundaș care, anul trecut, a jucat la Dorna Vatra Dornei, dar și un jucător de Energia Vulturu. în plus, ne mai trebuie un portar, dar și 2-3 juniori, pentru că, acum, doar Apreotesei și Axinte mai sînt juniori”, a explicat președintele Dorinel Apostol. Tot la capitolul noutăți poate fi trecut și Robert Ghioane, care a fost cooptat în staff-ul echipei și urmează să se ocupe de legăturile cu FRF. Există, însă, și plecări: Hulubei s-a retras din activitate, în timp ce Brăescu, un junior venit de la Centrul de copii și juniori al FCM Bacău, a fost rechemat „acasă” de antrenorul Ciprian Panait. Altfel, Ionuț Pîrvu a fost învoit la primul antrenament. Cît privește programul de pregătire al „morarilor”, acesta se va derula doar în Bacău, conducerea clubului rămînînd fidelă ideei de a nu efectua cantonamente în timpul pregătirilor de vară. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.