Moș Crăciun și-a anunțat, printr-un comunicat de presă, următoarele destinații din județul Bacău. Potrivit informațiilor primite, acesta se va afla astăzi, între orele 18,00 și 19,300, la Casa de copii „Sf. Maria” din Barați. Sponsorizat de Rotary Club și Rotaract, Moșul va lasă aici 62 de cadouri în valoare de 20 de milioane de lei. Bătrînul vizitator din Laponia își va continua periplul băcăuan în cursul săptămînii și, pe 22 decembrie, se va opri la Centrul de zi din cadrul Asociației „Betania”. Darurile micuților de aici, dar și ale celor de la Centrul „Lalelelor” au fost pregătite de conducerea asociației româno-olandeze, care a pregătit daruri în valoare de 10.000 de euro. „Cadourile vor ajunge la copiii de la Centrul de zi și Centrul «Lalelelor», dar vor fi și 1.000 de pachete pe care Moșul le va duce copiiilor din famiiliile sărace monitorizate de noi. Alte 200 de daruri sînt însă, destinate familiilor defavorizate”, a explicat Andrei Muit, președintele Asociației „Betania”. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.