Dumitru Vrînceanu, zis Moș Tache, din Berzunți, și-a cîștigat mica glorie cîntînd cu foc din niște instrumente inedite, făcute chiar de el din materiale banale. Cu vioara cu trompetă și cu o ladă cu rol de tobă a străbătut cîteva țări europene, fiind invitat la diverse festivaluri. E foarte mîndru că i se spune Moș Tache. „Eu cunosc trei moși: Moș Crăciun, Moș Ion Roată și pe mine”, a spus el mîndru.
Am preferat ca omul să cînte mai întîi, și după aceea să îmi povestească despre experiențele lui prin lume. âl cunoșteam de cîțiva ani buni, drept un om plin de neastîmpăr și de inventivitate. Singur își face instrumentele, singur își concepe versurile și tot singur cîntă din două sau chiar trei instrumente în același timp, drept pentru care i se mai spune și „omul orchestră”. Nu a trebuit să îl rog a doua oară să facă o demonstrație de virtuozitate că a și înșfăcat vioara cu trompetă și geamandanul cu pretenție de tobă, instrumentele lui preferate, pe care le-a plimbat prin cîteva țări ale Europei. „A venit și primăvara / Eu am terminat vioara / O vioară cu trompetă / Frumos cîntă și repetă / Toată lumea lucră-n cîmp / Eu cu drag la toți le cînt”, a început el, ca la un semn, să cînte. âmi spune, între două melodii, că la vioară s-a căznit vreo trei ani pînă să o facă să sune bine. „Am fost amator să fac ce nu au făcut alții. Mi-a plăcut mereu să îi bucur pe oameni”, m-a lămurit Moș Tache. Acesta a ajuns la 83 de ani cu aceeași dorință arzătoare de a încînta lumea cu spectacolul lui. Despre oamenii care l-au ajutat, într-un fel sau altul, în cele cîteva duzini de cînd își zdrăngăne viorile, are numai cuvinte frumoase. „Eu am intrat deja în Europa”, a spus el cu un zîmbet ghiduș. „Mi-a plăcut Franța și Germania, dar în Anglia oamenii îs cam reci”, și-a exprimat sentimentele Moș Tache. într-adevăr, maldărul de diplome stăvilite între coperți de aluminiu, pe care le răsfoiește cu plăcere, reprezintă dovada că omul a fost apreciat cu muzica lui cu tot prin țările unde a cîntat. Instrumentele lui au atras chiar și interesul străinilor. Pe o vioară neaoșă spune că a luat, odată, 300 de dolari de la un american, preț de care a fost foarte încîntat. Cel mai straniu instrument pe care mi l-a prezentat nu are un nume. Este o jumătate de bidon de plastic care a conținut cîndva o băutură spirtoasă la care a montat un fel de suflătoare. Instrumentul scoate niște sunete dubioase, dar Moș Tache este foarte mîndru de inovația lui. „I-am făcut o membrană dintr-o pungă de care găsești pe toate șanțurile, dar sună bine”, a spus el și a început să facă o demonstrație. Ocupația lui nu i-a dus tot timpul numai bine. „La nevastă nu i-a plăcut ce fac eu și m-a lăsat. Din ’72 sînt singurel. Inima e sănătoasă, s-a învățat și ea cu răbdarea”, a spus Moș Tache.
Moș Tache mai are o ocupație, să confecționeze măști din piei de animale care mai de care mai caraghioase. Pe unele le-a vîndut, pe altele le păstrează încă. Un maldăr de măști de pe o masă surîd cu dinți de fasole sau din bucăți de sticlă. Scoate dintre ele un chip de bărbat nu tocmai chipeș pe care mi-l prezintă. „E un cioban”, a spus el. Părul e din blană de miel, iar fața din piele de vițel. La plecare remarc un tablou care arată o nuntă, montat în partea de sus a peretelui exterior casei. „Mi-a promis cineva de la Onești că îmi aduce un steag al Uniunii Europene pe care vreau să îl pun alături. Casa aș vrea să ajungă un muzeu, cu toate instrumentele și diplomele mele „, și-a dezvăluit Moș Tache dorințele. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.