Eduard ADAM
Alegerile s-au încheiat, se știe acum cam cine ne va conduce în următorii ani (sau, mai bine zis, se presupune), care ne este președintele pentru următorii cinci ani, însă tot mă simt nesigur. Avem un Miron Cozma scos de după gratii, pe lîngă el au mai fost lăsați să circule liber traficanți de carne vie și șpăgari cu ștaif, și asta doar pentru că fostul președinte al țării (Slavă Domnului!), Ion Iliescu, i-a grațiat dintr-un condei. Subiectul pare epuizat, însă nu este, iar viitorul, probabil, ne va demonstra asta. însă nu aceasta este singura parte din moștenirea sumbră pe care ne-a lăsat-o „bunicuța” și partidul stat.
PSD a cam pierdut alegerile, nu și-a putut pune nici președintele la Cotroceni, însă le-a lăsat viitorilor guvernanți o mare de promisiuni neonorate. Asta, după mine, este cea mai mare problemă a României. în goana sa după voturile mulțimii sărăcite, Adrian Năstase și compania a promis cîte-n lună și-n stele. A promis că mărește salariile cadrelor medicale, cărora le-a dat aproape tot ce i-au solicitat acestea. A mai pus ceva și la lefurile cadrelor didactice, cu promisiunea că în cel mai scurt timp va mai plusa. Nu-i tot! A fost ridicat salariul minim pe economie, au crescut alocațiile de tot felul, s-au majorat ajutoarele sociale, pe care guvernul Năstase le-a ridicat la rang de nivel de trai. Ce mai, Năstase a venit cu un val de vorbe, goale deocamdată, dar care va trebui să „se umple” încă de la 1 ianuarie. Adică doar peste cîteva zile. Năstase nu mai e în politica de vîrf, iar alții în urma lui trebuie să onoreze promisiunile cu care a aruncat în stînga și-n dreapta.
Singurul lucru care mă bucură sincer este că vorbele goale ale lui Năstase n-au mai prins la mulțime. Care parcă s-a trezit după un somn de 14 ani și și-a reamintit cum Ceaușescu le promitea, atunci cînd sărăcia devenea tot mai cruntă, aidoma lui Năstase, că le mai dă ceva acolo. Niciodată suficient cît să scape de foame, dar destul cîte să mai treacă o zi sau o săptămînă.
Nu mă îmbăt cu gîndul că după o guvernare a Alianței D.A. vor dispărea din România ajutoarele sociale. Sper însă ca cei care vor conduce țara în următorii ani să înțeleagă că nu avem nevoie de o țară de asistați social, stadiu la care a adus-o Guvernul Năstase, ci de locuri de muncă și de o creștere economică reală. Și toate astea se pot realiza doar dacă există voința politică. i cruntă, aidoma lui Năstase, că le mai dă ceva acolo. Niciodată suficient cît să scape de foame, dar destul cîte să m
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.