Băcăuanii care vor primi trimiteri poștale din Italia cu ambalajul deterioriat sînt așteptați la oficiile poștale din județ să depună plîngeri. Și asta, pentru că angajații Poștei Române au constatat că, pe parcursul lunii decembrie 2005, au intrat în rețeaua Poștei Române 214 colete și 128 de scrisori recomandate deteriorate. „în cazul în care destinatarii sînt din județul Bacău și primesc colete deteriorate, ei trebuie să depună reclamații la orice oficiu poștal în vederea stabilirii despăgubirii. Dacă este vorba de trimiteri poștale recomandate, ei vor primi contravaloarea expedierii, iar dacă e vorba de pachete, ei pot fi despăgubiți. Condiția este ca la expediție conținutul pachetelor să fi fost inventariat și să se fi stabilit o valoare”, ne-a declarat Sanda Spînu, șeful Serviciului Trimiteri Poștale de la Poșta Bacău. Reclamațiile pot fi depuse în termen de șase luni de la intrarea trimiterii în rețeaua poștală. (Costinela BREAHNĂ)ontravaloarea ex
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.