Pentru prima dată după cel puțin zece ani, natalitatea la nivelul județului Bacău înregistrează o evoluție pozitivă. O dovedește faptul că pe primele patru luni din 2005 au venit pe lume 2.332 copii, cu 43 mai mult decît s-au născut în aceeași perioadă din anul trecut. Astfel, natalitatea a urcat de la 9,6 la 9,8 nou-născuți la o mie de locuitori. Ponderea în numărul total al nou-născuților o deține mediul rural, unde au venit pe lume 1.399 sugari. „Dacă în anii trecuți, la noi în comună scăzuse mult numărul de copii și clasele I-IV lucrau simultan, pentru că aveau puțini copii, acum, s-a renunțat la această metodă, deoarece clasele sînt complete”, ne-a declarat Emil păduraru, primarul comunei Letea Veche. Totuși, pe ansamblu, în cele 10 comune din zona Podu Turcului natalitatea a scăzut de la 11,6 la 10,5. Aici s-au născut 124 copii, cu 15 mai puțin decît în același interval de timp din 2004. Și în această zonă rurală și în altele sînt comune unde numărul nașterilor este extrem de mic. La Sarata sînt doar 2 nou-născuți, Tătărăști și Urechești-4, Ardeoani, Strugari, Huruiești, Izvoru-Berheciului, Oncești -5, Dămienești și Scorțeni-6 etc.
Modelul străinătății se reflectă și în natalitate
Dacă privim situația din zona rurală, vom observa că marea majoritate a comunelor în care natalitatea a scăzut, mare parte din tineri sînt plecați la muncă în străinătate. Ei încep să preia modelul occidental și în acest sens. Deja conștientizează că, odată ce fac copii, trebuie să le asigure și un trai corespunzător. în Răcăciuni, unde mai mult de jumătate din populația tînără muncește în Italia sau Ungaria, fiecare familie are acum cîte trei sau patru copii. Sînt excepții cele cu doi sau cu nouă copii. Potrivit celor spuse de Gheorghe Bîtlă, viceprimarul din Răcăciuni, în ultima vreme tinerii nu mai fac mulți copii, ca în alte timpuri, deși foarte mulți dintre ei sînt catolici. „De cînd s-a introdus planingul familial, familiile se dimensionează altfel. Străinătatea le-a schimbat concepțiile, încep să se gîndească la viitorul copiilor, să le asigure o casă și condiții mai bune de viață decît au avut ei, eventual o cameră separată. Au crescut și pretențiile și implicarea părinților în ceea ce privește școala, iar acest lucru se vede în rezultatele de la capacitate”, a spus viceprimarul Bîtlă. Și în comuna Nicolae Bălcescu familiile tinere au renunțat să mai facă mulți copii. Și în opinia lui Francisc Tancău, alesul obștii, străinătatea este cea care a schimbat cursul natalității în ultimii ani. Primarul a menționat că peste 1.500 de familii din Nicolae Bălcescu sînt plecate în Italia la muncă și că mare parte dintre acestea și-au luat și copiii cu ele. (Bianca TOMESCU, Elena ȚINTARU)e școala, iar acest lucru se vede în re
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.