Musafir bătut de gazde

Administrator

Un bărbat de 43 de ani, din Bacău, a ajuns în stare gravă la spitalul Județean după ce a fost bătut de gazda la care se afla în vizită. Mihai Nanu a vrut să își ajute un coleg de serviciu, dar s-a ales cu o bătaie soră cu moartea. „Colegul meu și soția acestuia au lipsit două zile nemotivat de la serviciu. Cum sîntem colegi, i-am contactat să le spun să se prezinte a treia zi, că altfel li se defăcea contractul de muncă. Ne-am întîlnit la un bar, am băut un bidon de bere și niște rachiu, apoi m-au invitat la ei acasă. Aici am încercat să îi conving că trebuie să vină la muncă, să nu rămînă șomeri. Cei doi soți s-au luat la ceartă, iar eu am intervenit să îi despart, că nu este frumos ce fac. Colegul meu m-a luat la pumni și nu îmi mai amintesc nimic, decît că m-am trezit la spital”, ne-a declarat Mihai Nanu. Pacientul a fost diagnosticat de doctori cu traumatism cranio-facial și a fost internat la Neurochirurgie. Pentru că îi curge sînge din ochi și a fost lovit cu pumnii în urechi, el va fi consultat și de specialiști oftalmologi și ORL-iști. Mihai Nanu ne-a declarat că nu va face plîngere la poliție împotriva gazdei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.