Mustața lui Bacovia

Administrator

Constantin CĂLIN

în numărul recent despre Bacovia al revistei „Vitraliu”, bogat ilustrat, poetul apare, la vîrste diferite, în portrete, autoportrete și fotografii, cu mustață. într-un cititor cu simțul observației și curios, faptul acesta ar trebui să declanșeze multiple întrebări. Portul mustății era, oare, un capriciu? Răspunsul e că nu; dimpotrivă, în primul deceniu al secolului trecut, cînd Bacovia pătrunde în viața literară, el constituia aproape o regulă. Am verificat acest lucru examinînd un număr de 220 de fotografii, majoritatea de ziariști, publicate în „Anuarul general al presei române pe anul 1907”. Din cei 220, 203 purtau mustață (unii și barbă), iar 17 erau fără. Care va să zică, un raport de 12 la 1. Neîndoielnic, această modă avea justificări dintre cele mai diverse. Ziariștii de atunci (nu puțini dintre ei și poeți, nuveliști, dramaturgi) proveneau, cei mai mulți, la fel ca politicienii, din rîndul absolvenților unei facultăți de Drept, din țară sau din străinătate. în ansamblul ei, presa era dominată de juriști, lucru care se reflectă în modul de abordare a chestiunilor și în retorică: acuzații, pledoarii, refutații. Restul erau absolvenți de Filozofie, Litere, Teatru, școli militare etc. Cei 220 făceau parte din două generații: una născută în jurul anului 1850 și cealaltă născută în jurul lui 1880. Mustața era însă de rigoare și pentru unii și pentru alții. „Bătrînii” o purtau, adesea, împreună cu barba sau barbișonul. Barba era, dacă pot să zic așa, o reminiscență feudală, boierească, în schimb barbișonul era „modern”, patruzecioptist sau junimist. Excepțiile, bineînțeles, confirmă regula și pun în evidență anumite tradiții de familie: de pildă, atît Ion C. Brătianu, cît și I.I.C. Brătianu, respectiv tatăl și fiul, poartă, în același fel, barbă și mustață, în care recunoști înrudirea. Totuși, cu cît ne apropiem de sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, numărul bărboșilor scade. în almanahul citat apar Grigore Ventura (n. 1840), Gheorghe Panu (n. 1848), Frederic Dame (n. 1849), Al. Ciurcu (n. 1854), Constantin Mille (n. 1861), foști sau încă directori de cotidiene. Cei ce vin după aceștia poartă, minus cîțiva, numai mustață. înainte și după 1900 (situație nu prea lesne de imaginat), străzile, redacțiile, tribunalele, camerele parlamentului, cluburile, cafenelele etc. erau pline de mustăcioși. Regele, primul-ministru, miniștrii, unii profesori universitari și de liceu, unii doctori și farmaciști, unii ofițeri și scriitori purtau mustăți. Obligați să-și schimbe fizionomia de la un spectacol la altul, nu purtau – actorii, unii dintre muzicieni sau unii dintre savanți. „Podoabe”, atribute ale masculinității, mustățile exprimau maturitate, seriozitate, distincție, calități subliniate, de cele mai multe ori, și prin ținută: costume cu vestă, cămăși cu guler înalt, plastron, papion, lavalieră, cravată înnodată larg, batistă la butonieră. Era, din această cauză, monotonă priveliștea lumii de la confluența celor două secole? Nicidecum! Iar mustățile nu o uniformizau, ci-i ofereau un supliment de varietate. Forma lor tindea să exprime personalitatea posesorilor. Erau mustăți lungi și drepte; lungi și trase în jos, dincolo de comisura buzelor; lungi și trase în sus pînă sub pomeți. De regulă, aceste mustăți lungi erau și groase: groase – „perie”, groase-înfoiate, ca niște suluri sau ca niște… „vrăbii”. Subțierea intervenea spre capete: ele accentuau diferențele. Toată subtilitatea se concentra în dimensiuni și în unghiurile finale. Vîrfurile unora erau arcuite, ale altora vizau diagonala obrazului sau formau un unghi obtuz, cîteodată și unul drept, zbîrlite, agresive. Rezultau forme dintre cele mai curioase: de cîrlig („en croc”), de furcă (ghidon) sau furculiță, de sfredel, de cosor, de spic, de fluture etc. De notat că, printre intelectuali, erau puținie mustăți „făcute pe oală”, arcuite în jos sau din cele lungi și subțiri ca o gheară de fier, tătărăști. Desigur, o mare parte din aceste forme constituiau imitații, nu țineau seama de ansamblul datelor antropometrice. Nu o dată, nepotrivirile erau frapante: inși cu fețe mici sau ascuțite purtau mustăți făloase, cu o anvergură ce întrecea lățimea obrajilor, sau inși rotofei care purtau mustăți cu sfîrcurile zbîrlite, feroce, – de o ferocitate neverosimilă. Și într-un caz, și-n celălalt, solemnitatea factice și îngîmfarea eșuau în ridicol.
Mustața lui Bacovia îi acoperă complet, poetului, pînă sub nări, buza de sus și se aplică firesc pe fața sa. Dovadă de îngrijire, e tușinată mereu și în acord cu felul de a-și purta părul: de o lungime potrivită și cu cărare, fie la o treime, fie la margine (de obicei, stînga). O mustață lungă l-ar fi dezavantajat: involuntar, ar fi intrat într-un joc de imagini comic cu urechile, puțin cam clăpăuge și ar fi evidențiat tendința feței sale de a se scofîlci. Desenatorul, viitor profesor în această materie, avea însă ochiul format și un excelent simț al proporțiilor, pe care îl exercită asupra propriei figuri. Scurtă, „lipită”, mustața pe care o are îl recomandă drept o persoană respectabilă, dar nu simandicoasă; un om care, cert, are o părere bună despre sine și totuși se păstrează modest. Mustață de om blînd, spre deosebire de cea a lui Tudor Arghezi care, deși cu același tipar, îi afișa astuția și severitatea. E greu să-i găsești asemănare lui Bacovia printre contemporanii săi mustăcioși. Seamănă întrucîtva, poate, cu Radu D. Rosetti, poet faimos în epocă, sau cu publicistul N.A. Bogdan. Din trecutul mai îndepărtat, cel mai aproape, ca mustață, e de Anton Pann.
Bacovia a purtat și barbă, la începutul deceniului al treilea, cît și în ultimii ani de viață. Barba îi releva mai pregnant melancoliile și punea pe figura sa o amprentă de tragică sfințenie. Dacă pe sub mustață se mai strecura din cînd în cînd un zîmbet, de sub barbă nu putea să răzbată decît durere.849), Al. Ciurcu (n. 1854), Constantin Mille (n. 1861), foști sau încă directori de cotidiene.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.