Puiul de rom care se luptă să scape din mocirlă
• un adolescent rom seminomad a ajuns în clasa a XI-a la un colegiu de prestigiu n deși inundațiile de anul trecut i-au luat casa, băiatul nu a abandonat școala n s-a chinuit să învețe într-o șandrama și a terminat anul cu o medie onorabilă n este hotărît să facă facultatea și să devină profesor de limba romani n puștiul a cîștigat premiu la olimpiada de profil și ar trebui să plece la mare, însă nu are bani de transport
O șandrama care se întinde pe cîțiva metri pătrați, construită din scînduri și acoperită cu nailoane peste care au fost puse preșuri, adăpostește opt suflete. în prima cameră, cu lut pe jos și mobilată cu două paturi și o masă, dorm Mureș Stănescu, soția lui, Virginia Mihai Stănescu, și cinci din cei șase copii ai lor. Alături, o încăpere mult mai mică îi este rezervată intelectualului familiei. Mureș Mihai, în vîrstă de 17 ani, este mîndria soților Stănescu, dar și a întregii comunități de romi seminomazi din Gura Văii. Din cei peste 2.000 de țigani căldărari de aici este singurul care a ajuns la liceu. Și continuă să fie un unicat, el nerenunțînd la studii, deși a trecut prin momente extrem de dificile aproape în fiecare zi de școală.
Inundațiile i-au luat casa
Inundațiile care s-au abătut în vara anului trecut asupra acestei comunități de romi a afectat grav și familia lui Mureș. Din casa acesteia nu se mai vede acum decît fundația. Chiar dacă inițial a rămas în picioare, ulterior, muiată de apă, s-a prăbușit. „Jumătate de an am stat în casă, cu pereți din carton. Se simțea umezeală și miros. Acolo am învățat. Apoi ne-am mutat în acest bordei. La mine nu plouă, dar unde stau părinții și ceilalți frați, apa trece prin acoperiș”, ne spune Mihai Mureș, care acum este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, un liceu cu renume. „Toți stăm la un loc, dar el doarme seperat, pentru că-i mare. Lui i-am făcut o vilă”, glumește mama. Pe un ton grav, băiatul o dojenește că nu vorbește corect. Rușinată, mama lui, în vîrstă de 35 de ani, se scuză față de noi că nu are nici o clasă. „M-am căsătorit la 12 ani și jumate. Nu știu nimic, nici să scriu și nici să citesc. Bărbatul meu are patru clase, dar ar fi vrut să facă mai multă școală și nu l-o lasat taică-su. De asta vrea ca băieții lui să învețe. Și eu vreau să facă carte”, ne spune, hotărîtă, Virginia Mihai Stănescu.
Pe jos, prin zăpadă, zece kilometri pînă la școală
Cum au reușit să învețe în condițiile acestea vitrege cei trei copii școlari (Mureș – 17 ani, Benone – 13 ani și Mărioara – 10 ani) este de mirare. întreaga familie se întreține din vînzarea fierului vechi pe care îl adună din diverse locuri. Așa că sînt zile cînd nu au un leu în casă. „în timpul școlii fac naveta cu autobuzul la Onești. Mă costă biletul, dus-întors, 40.000 de lei. S-a întîmplat, însă, că tata nu a avut bani deloc ca să-mi dea pentru bilet și atunci a vorbit cu șoferul să mă ia pe datorie sau am mers pe jos. Și iarna am plecat spre casă tot așa de multe ori. Fac zece kilometri pînă acasă”, ne spune tînărul Mureș.
Acum, spațiul restrîns și impropriu în care locuiesc nu-l deranjează. Cînd trebuia să-și facă lecțiile, însă, era un calvar. „După inundații ne-am înghesuit toți într-o cameră. Trebuia să mă concentrez foarte tare, pentru a nu auzi gălăgia din jur. Mi-a fost foarte greu”, își aduce aminte băiatul. Pentru a-l ajuta, tatăl a mers la vremea respectivă la conducerea liceului, la care a insistat să-i găsească băiatului un loc într-un cămin. Conducerea școlii l-a ajutat și el a fost cazat la un alt liceu, colegiul la care este elev neavînd cămin. „Am stat acolo trei săptămîni. A fost foarte bine. Era liniște, aveam program obligatoriu de studiu, făceam și baie mereu. Dar n-am mai putut sta pentru că nu aveam asigurată masa. Cheltuiam foarte mulți bani cu mîncarea și a trebuit să renunț. Am revenit la navetă”, o spune, cu regret în glas, băiatul. După inundații, din cauză că nu avea condiții unde să se spele, Mureș a mers la școală cîteva zile mai neîngrijit. Colegii lui au început atunci să-l ocolească și să nu mai vrea nimeni să stea cu el în bancă. Tînărul, însă, vorbește foarte frumos despre ei. „Eu nu m-am simțit izolat. Toți s-au purtat bine cu mine. Colegul meu de bancă m-a ajutat să învăț, să-mi fac temele. Este adevărat că atunci cînd alergam, transpiram și mai miroseam. Cînd aveam casa scoteam balia afară în curte și făceam baie în fiecare săptămînă. Acum unde să mă spăl, în drum? Mă duc la Trotuș”, afirmă Mureș.
A obținut o medie onorabilă
în pofida greutăților mari cărora a trebuit să le facă față, băiatul nu a abandonat școala. Ba, a reușit să obțină medii de trecere, unele, chiar mai mari, la toate materiile. „A terminat clasa a X-a cu media media 7,65. Este o medie onorabilă. S-a menținut la un nivel mediu, ceea ce la liceul nostru nu-i ușor. Mai ales că el a venit la noi cu niște goluri în cunoștințe. A fost adus și el și altul pe locuri rezervate copiilor rromi, și nu prin concurs, în cadrul unui program de școlarizare a lor. Avea cu un punct mai jos decît media de admitere. La începerea liceului, decalajul dintre cunoștințele lui și ale colegilor de clasă care au învățat în Onești era foarte mare. E surprinzător că nu a abandonat școala, deoarece primul impuls este acesta. A trebuit să se confrunte cu ceilalți elevi, mai ales că e un liceu de nivel înalt. Apoi, aici mulți copii sînt din familii înstărite, încît e firesc ca el să se simtă frustrat, deși colegii lui nu fac caz de situația lor materială. Este ambițios, dar are și un tată perseverent. A venit de mai multe ori la școală, să îl ajut cu un loc în cămin. I-am găsit la Liceul «Petru Poni», dar masa nu am putut să i-o rezolv. Dacă ar fi avut asigurat prînzul, nu ar fi fost nici o problemă. însă, chiar și așa, uite că a rezistat, pe cînd colegul lui rom a renunțat. Probabil, motivația pe care o are pentru a studia este stimulativă”, declară Emilia Boghiu, directorul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”.
„Vreau să mă fac profesor”
Băiatul visează ca după terminarea liceului să meargă la facultate, la București. „Vreau să ies profesor de limba romani ca să-i învăț apoi pe copiii rromi. Dar dacă încep școala tot în aceste condiții, îmi va fi foarte greu să rezist. Sperăm ca pînă la sfîrșitul vacanței să ne mutăm la Rotunda, unde s-au făcut case pentru noi, sinistrații”, ne spune băiatul. Pînă la facultate va trebui să mai treacă peste doi ani de liceu, care se anunță aproape la fel de grei, mai ales că nu se întrevede nici un ajutor din partea cuiva. „Aș vrea și eu un calculator, modest, nu Pentium III, cine știe ce de performant. Vreau să îmi scriu referatele la el. S-a dus tata la asociația noastră, a romilor, să ceară, dar s-a întors doar cu promisiuni”, afirmă băiatul. La rîndul lui, directorul Colegiului „Dimitrie Cantemir” declară: „Programul de școlarizare a romilor ar trebui să aibă în vedere asigurarea cazării și a mesei acestora. Atunci, el ar sta într-un cămin, unde ar avea condiții optime de studiu”.
Că Mihai Mureș e dornic să facă ceva cu viața lui o demonstrează însuși faptul că, în timpul anului școlar, a obținut premiu la Olimpiada de limba romani. în mod firesc, puștiul ar trebui să meargă la mare, drept răsplată. Nu-și va putea vedea visul împlinit, fiindcă nu are bani de transport, așa cum era înțelegerea cu cei care au oferit premiul. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.