• proaspăt promovată în Divizia C, Pambac Bacău nu știe unde își va disputa meciurile de pe teren propriu
După mai bine de zece ani de cînd se chinuie să promoveze, Pambac a dat lovitura în această vară. A reușit să facă saltul, dar acum se confruntă cu o mare problemă: nu are teren de joc. Prima variantă, care părea bătută în cuie la un moment dat, a căzut. Terenul de la Proletarul nu este de închiriat. La fel și cel de la Letea, așa că ultima soluție vine dinspre Aerostar. Dorinel Apostol, președintele Pambac, a avut cîteva runde de discuții cu Gheorghe Chivorchian și așteaptă un răspuns pozitiv. Mai are la dispoziție doar cîteva zile. Marți, divizionara C va trebui să anunțe la federație stadionul pe care va juca.
Altfel, trupa condusă de Iulian Trofin și Cristi Bracău a cunoscut schimbări radicale. Nu mai puțin de 11 jucători au refăcut lotul subțiat considerabil de plecări și de renunțări. Marius Hurdubei (Aerostar), Zară, Cruceanu, Rîmniceanu (FC Comănești), Ursachi (FC Onești), Belciu (Gloria Zemeș), Apreotesei (juniori), Căpușă (FC Comănești), Tăbăcareu (Lic. de fotbal), Hanga, Atănăsoaie (FCM Bacău) sînt jucătorii cu care se va încerca formarea echipei ce are drept obiectiv clasarea între primele opt locuri.
Pambac a disputat șapte partide de verificare, toate în deplasare, și încheiate cu rezultatele: 3-3 cu FC Willy Bacău, 6-1 cu AS Hemeiuși, 1-2 cu Petrolul Moinești, 2-4 cu Laminorul Roman, 4-1 cu juniorii FCM Bacău, 4-2 cu Acvila Bacău și 1-0 cu FCM ll Bacău. (Cristian BL+NUȚĂ)
Lasă un răspuns