Nadia Comăneci

Administrator

Nadia Comăneci s-a născut pe 12 noiembrie 1961 la Onești, într-o casă bătrînească aflată pe malul drept al rîului Cașin, în apropierea căruia „se strecura” în fiecare zi un trenuleț pe linie îngustă, ce aducea lemne din munții de la Scutaru. în vatra noului Onești se ridicau mereu schele, așa că Nadia a petrecut primii doi ani de viață la Hîrja, pe Valea Oituzului. în 1965, gimnastica și-a spus primul cuvînt în Onești, profesorii Maria Simionescu și Marcel Duncan (ultimul de la Asociația sportivă „Flacăra”), organizînd o selecție. Lipsa condițiilor necesare pregătirii în acest sport i-a impulsionat pe cei care au avut o pasiune pentru gimnastică și propunerea pentru înființarea unui liceu cu acest profil în Onești a fost acceptată de Ministerul Educației și învățămîntului. Fetițele care se pregăteau zi de zi pentru a desluși „tainele gimnasticii” aveau la dispoziție o sală micuță de sport (în cartierul TCR) în care își luau elan de pe trotuar pentru a se antrena. în 1968, în Onești a fost inaugurată o modernă sală de sport destinată numai gimnasticii. Odată cu acest moment, au fost solicitați să activeze la Onești antrenorii Marta și Bela Karoly. Atunci ei au văzut-o pe Nadia Comăneci care, deși avea doar 7 ani, era plină de elan și de puritate.
Eforturile profesorilor Maria și Gheorghe Simionescu au făcut ca la 15 septembrie 1969 să se înființeze Liceul cu program de educație fizică și gimnastică, iar Nadia și colegele sale au devenit eleve ale acestei școli, formîndu-se prima clasă de gimnastică. în iunie 1970, Nadia Comăneci a participat, pentru prima dată, la un concurs național, Campionatul național de gimnastică pentru copii, la Sibiu. în 1971, la Campionatul național de gimnastică de la Tg. Mureș, gimnastele oneștene cîștigă primul titlu de campioane, iar în clasamentul individual, Nadia Comăneci se clasează pe locul 4, de aici începînd „urcușul” spre cele mai înalte culmi ale gimnasticii. La sfîrșitul anului 1971, Nadia Comăneci a devenit campioană națională la individual compus, la „Cupa Federației Române de Gimnastică” de la Sibiu. în mai 1972, la Onești, gimnastele din generația Nadiei Comăneci (Mariana Cojan, Viorica Dumitru, Constanța Dilimoț, Aurica Strat, Gabriela Sabadîș, Liliana Brănișteanu și Nadia Comăneci), înving gimnastele mai în vîrstă ca ele din echipa Bulgariei. După numeroase concursuri (unul din ele pierdut la Timișoara în fața echipei de gimnastică a RDG), Nadia Comăneci a participat la primul concurs peste hotarele României. La „Cupa Prietenia” de la Sofia, Nadia a cucerit două medalii de aur (la paralele și la bîrnă). La sfîrșitul anului 1972 (cînd și-a făcut intrarea în „arena gimnasticii și Teodora Ungureanu, venită la Onești de la Reșița), la Campionatul Republican de gimnastică de la Pitești, fiind în mare formă sportivă, Nadia Comăneci a cucerit trei medalii de aur (la paralele, bîrnă și sărituri).
Anul 1973 aduce noi succese pentru gimnastele din Onești. Participînd la „Cupa Prieteniei” de la Gera (RDG), Nadia o întrece pe legendara Nelly Kim iar la Campionatul național de gimnastică de la Cluj, Liceul cu program de gimnastică din Onești a cîștigat locul întîi la toate categoriile de clasificare. în anul 1974, Cupa „Prietenia” se desfășoară la Phenian (Coreea de Nord) iar Nadia Comăneci a cîștigat printr-o execuție perfectă, medaliile de aur la bîrnă și paralele, deși a avut pe tot timpul concursului o luxație la picior. în toamna aceluiași an, Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu au fost invitate la o demonstrație de gimnastică la Paris, aici participînd și cunoscuta gimnastă Ludmila Turisceva. Gimnastele oneștence au cucerit publicul cu un exercițiu la sol în care au evoluat amîndouă; reîntoarse de la Paris, la un concurs național desfășurat la Sfîntul Gheorghe, Nadia și Teodora au avut același punctaj – 75,30.
în aprilie 1975, Nadia Comăneci a cîștigat „Turneul Campioanelor” de la Londra iar la două săptămîni de la acest concurs, la Skien (Norvegia), la Campionatul european de gimnastică, Nadia Comăneci a luat cea mai mare notă din concurs – 9,90 la paralele. La Skien, Nadia a cîștigat patru medalii de aur (la individual compus, sărituri, paralele și bîrnă) în timp ce Nelly Kim a cîștigat doar o medalie de aur la proba de sol. La Campionatele Europene de Gimnastică de la Skien, Nadia Comăneci a executat pentru prima dată un exercițiu de mare complexitate „Tsukahara”. La sfîrșitul anului 1975, agenția americană „United Press Internațional” a declarat-o pe Nadia Comăneci cea mai bună sportivă din lume a anului. în anul 1976, după numeroase demonstrații de gimnastică în Statele Unite ale Americii, în luna iulie, la Olimpiada de la Montreal, în fața a 22.0000 de spectatori și a miliarde de telespectatori, evoluînd cu numărul 73, Nadia Comăneci a devenit campioană olimpică absolută. Ea a cucerit trei medalii de aur, la individual compus, paralele și bîrnă, o medalie de argint și o medalie de bronz. în „magnifica” seară de 21 iulie 1976, prin evoluția ei, Nadia Comăneci a pus în încurcătură sistemul electronic de notare, care a arătat nota 1,00 adică 10. De aici, totul a devenit istorie. profesorilor Maria și Gheorghe Simionescu au făcut ca la 15 septembrie 1969 să se înființeze Liceul cu program

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.