Scriam im ziarul de ieri ca nasterea lui Iisus a fost punctul crucial care a despartit istoria lumii in doua, ca odata cu venirea Sa, omenirea a primit „Legea cea Noua” care s-o implineasca pe cea veche. Iubirea este aceea care, in invatatura lui Hristos, inlocuieste „Legea Veche” de aspra si rece dreptate. Legamintul vechi e al dreptatii stricte, cel nou e al iubirii – suprema si singura virtute menita vesniciei. Aparitia insasi a „Legii Vechi” si a „Legii celei Noi” s-a produs in circumstante deosebite. Duhul veterotestamentar a izbucnit pe muntele Sinai, in mijlocul flacarilor si fumului, printre tunete si fulgere, cind Moise a intrat singur in nor, intorcindu-se, apoi, cu „Tablele Legii”. Ioan Chrysostomul spune in „Omiliile” sale ca nu asa a aparut „Legea cea Noua”. Nu in intuneric si fum, nu sub biciul furtunii, „ci la mijirea zorilor, inlauntrul unei case, toti sezind laolalta si odihnindu-se intr-o adinca pace a sufletului”. Orice stilistica a dezlantuirilor spectaculoase este, de-acum, exclusa. Casa e ordine simpla, functionala, spatiu bine delimitat. Dumnezeu nu se exprima, acum, ca un exces al nemarginirii, ci ca asumare paradoxala a unor limite unde domina linistea si pacea. Mi se pare fundamental faptul ca de-aici, de la coborirea Mintuitorului „inlauntru unei case” pentru a se naste, porneste intreaga teologie a „Intruparii” divinitatii in Om. Pentru ca „Legea cea Noua” nu se adreseaza doar insului solitar, mindru de unicitatea sa. Ea se transmite „celor ce sed laolalta”, ca un binefacator duh al comunitatii si cordialitatii in care trebuie sa traiasca oamenii. Nu fanaticilor, nu indirjitilor, nu trufasilor, nu ambitiosilor dornici de glorie se adreseaza „Legea Noua”. In comuniunea umana, in vietuirea in iubire si credinta, in compatimire, iertare, si ajutor dezinteresat consta splendoarea diversitatii armonice a omenirii. Prea plinul iubitor al inimii e mai important decit inventarul multicolor al „virtutilor” aspre, ca litera de lege. Iubirea aproapelui este o porunca tot atit de mare ca si cea a iubirii de Dumnezeu. „Porunca noua dau voua: sa va iubiti unul pe altul, precum eu v-am iubit pe voi”, le spune Hristos ucenicilor sai. Dragostea de aproapele tau e marturia care nu inseala, e proba de diamant a „Legii celei Noi”. „Predica de pe munte”, „Fericirile” enuntate de Hristos este produsul spiritual cel mai de pret, capabil a ne asigura mintuirea. „Predica de pe munte” e manifestare a implinirii „Legii vechi” prin desavirsire, rafinament si subtilitate. Impulsul etic al „Legii Vechi” e adus acum pina la punctul culminant. Cititi „Epistola catre corinteni” (cap. 13) a apostolului Pavel si veti gasi cele mai minunate si mai incomparabile cuvinte despre dragoste.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns