Ne așteaptă zile cam fierbinți

Administrator

Băcăuanii vor avea de suportat, în această vară, temperaturi mai mari cu 5 pînă la 10 grade Celsius decît norma termică multianuală și o perioadă de secetă prelungită. „Ultima lună cu precipitații a fost septembrie 2006. De atunci și pînă în februarie, cantitățile de apă au fost mult sub media multianuală. Să luăm ca exemplu luna noiembrie 2006, cînd au căzut 4 litri pe metru pătrat, iar media e de 34 litri/mp. în decembrie s-au înregistrat 6 l/mp, în timp ce media e de 26 de litri. încă din iarnă lipsa precipitațiilor s-a suprapus cu temperaturi mult mai ridicate decît media multianuală. în decembrie 2006, temperatura aerului a fost în medie cu 5 pînă la 9 grade mai ridicată față de media multianuală”, arată Gheorghe Canache, șeful Serviciului de Prognoză Meteo Bacău. Și în zilele următoare vom avea parte de zile călduroase și fără precipitații. „Doar pe 17, 18 și 19 mai vor fi ceva precipitații slabe dar numai în zona de munte. Apoi, secetă din nou. Temperaturile zilnice vor fi, în medie, cu 5 pînă la 10 grade mai ridicate decît norma termică multianuală. Ne vom apropia de 30 de grade, temperaturi pe care ar trebui să le avem în iunie – iulie”, mai spune Gheorghe Canache.

Nu se impun încă restricționări în alimentarea cu apă

Reprezentanții Direcției Apelor Siret spun că pînă în acest moment nu a fost necesară aplicarea Planului de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, ci doar monitorizarea permanentă a fenomenului de secetă. „Pentru cunoașterea situației la zi a resurselor de apă în vederea asigurării acestora pentru utilizatorii de apă, se urmăresc permanent prognozele hidro-meteorologice, situația nivelurilor apelor freatice și de adîncime, evoluția debitelor naturale pe rîuri și aspectul calitativ al apei în secțiunile de control, debitele prelevate de beneficiari, în vederea introducerii fazelor de restricții corespunzătoare situațiilor cînd în una sau mai multe secțiuni de monitoring debitul sursei este mai mic decît cel minim necesar”, spune Georgiana Cernat, purtătorul de cuvînt al Direcției Apelor Siret. Din măsurătorile făcute la forajele hidrogeologice aparținînd stațiilor hidrologice Bacău și Onești, se constată că nivelurile hidrostatice din bazinele hidrografice Siret, Bistrița, Tazlău și Trotuș au valorile în scădere lentă față de anul 2006, cunoscut ca un an cu precipitații medii. Reprezentanții Direcției Apelor Siret dau asigurări că în prezent nu se semnalează situații critice de deficit în privința alimentării cu apă a localităților urbane și rurale din sisteme de alimentare centralizate. Instituția a luat legătura cu autoritățile locale din județ iar din adresele trimise de acestea a rezultat că în unele localități fără alimentare cu apă în sistem centralizat sunt tendințe de scădere a nivelurilor freatice și implicit a nivelurilor apei în fîntîni. în aceste situații sunt localități din Agăș, unde 94 din cele 470 de fîntîni au un nivel scăzut, Balcani, Livezi, Brusturoasa, Secuieni și Zemeș. „Specialiștii noștri efectuează deplasări, în vederea găsirii unor soluții alternative în privința surselor de apă. în cazul în care situația va deveni critică, alimentarea cu apă potabilă a populației se va realiza cu ajutorul cisternelor. De asemenea, recomandăm ca fîntînile să fie curățate, desnisipate și adîncite, pentru a preîntîmpina situațiile de secetă prelungită”, spune Georgiana Cernat. în ceea ce privește nivelurile și debitele pe cursurile de apă, acestea sunt în ușoară scădere, iar cele înregistrate la stațiile hidrometrice sînt optime. în acumularea Poiana Uzului, care asigură alimentarea cu apă a localităților de pe Valea Trotușului (Dărmănești, Comănești, Moinești, Tîrgu Ocna, Onești) și parțial a municipiului Bacău, precum și a altor localități de pe traseele conductelor de aducțiune, gradul de umplere este de 64 la sută, iar necesarul de apă al acestor localități este asigurat în totalitate pe o perioadă de minim opt luni, chiar în condițiile în care afluentul ar fi foarte scăzut. De asemenea, gradul de umplere a acumulărilor Bacău II (rîu Bistrița) și Berești (rîu Siret) este de circa 99 la sută. La fronturile de captare Gherăiești I și II, Hemeiuși I și II, Mărgineni I și II, se constată doar o scădere ușoară a nivelurilor freatice, care nu influențează însă asigurarea resurselor de apă pentru RAGC Bacău, mai arată reprezentanții Direcției Apelor Siret.
„în funcție de evoluția situației se va realiza avertizarea în timp util a agenților economici și a cetățenilor asupra modalităților de aplicare pe faze a restricțiilor de folosire a apei. în acest scop, rugăm pe toți utilizatorii de apă de pe raza județului să efectueze din timp verificarea instalațiilor de captare și de aducțiune a apei, pentru a înlătura orice fel de pierderi ale resursei de apă. Agenții economici au și obligația de a verifica instalațiile interioare și de a folosi apa în scopuri strict tehnologice. Tot în acest scop, unitățile trebuie să funcționeze, după caz, la capacitatea maximă a instalațiilor de recirculare a apelor tehnologice.

Hidroelectrica asigură debitele de apă solicitate

La acest moment, Hidroelectrica Bistrița nu înregistrează probleme în asigurarea debitelor de apă solicitate. „La începutul fiecărei luni are loc o întîlnire de lucru între Administrația Națională „Apele Române”, Hidroelectrica, dispecerul energetic național și marii consumatori de apă. în funcție de rezervele de apă din lacurile de acumulare, prognoza debitelor pentru luna respectivă, solicitari specifice, se stabilesc parametrii generali de exploatare a apei. Trecerea la exploatare în situații de urgență se face conform reglementărilor, prin hotărîri ale Guvernului. Cu acest prilej sînt stabilite prioritățile în utilizarea apei și eventualele restricții. Dar în acest moment nu sînt probleme. Hidroelectrica respectă parametrii stabiliți pentru luna mai, asigurînd debitele de apă solicitate, debite ce includ și necesarul pentru irigații”, ne-a declarat Nicolae Petrescu, responsabil Comunicare și Relații Publice din cadrul Hidroelectrica. (Cătălina CHIFU)

casetă

Seceta îi preocupă pe șefii județului

Căldura excesivă din ultimele zile i-a pus pe jar și pe șefii județului.
„Din cauza creșterii semnificative a temperaturii s-a decis activarea
Grupul de suport tehnic pentru secetă, coordonat de Mihai Banu,
directorul Direcției Agricole. Acest grup este format din membrii
diferitelor instituții publice și are ca scop prevenirea secetei și a
incediilor, ori a altor fenomene negative care pot apărea din cauza
căldurii”, a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura
Bacău. Gabriel Berca, prefectul județului a convocat pentru astăzi
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a discuta planul
de măsuri ce se impun în vederea combaterii secetei, a prevenirii și
stingerii incendiilor ce pot fi determinate de criza acută de apă. (Claudiu TĂNĂSESCU)

raster

„Ogorul e chetroi!”

Oamenii de la sate sînt de părere că „Dumnezeu nu dă ploaie și nu îi
ajută din cauza atîtor răutăți de pe pămînt”. Ion Rusu, un bătrîn de 83
de ani din Săucești, e convins că grîul, porumbul, lucerna și trifoiul nu
se vor face anul ăsta din cauza secetei și că acum, „ogorul e chetroi”.
„Cel puțin, trifoiul leagă greu că nu are ploaie! Eu mi-am cumpărat un
motor de scos apă. Mai ud cît pot și eu fasolea, cartofii și ceapa. Doar
acum am lăsat găleata din mînă! Nu pot să ud ogorul întreg! Am șase
hectare! dacă o da Dumnezeu ploaie, om mînca, dacă nu, nu!”,
explică bătrînul. El prinde să povestească că are vacă cu lapte, o iapă
și doi tauri și se teme că la iarnă nu va avea ce să le dea de mîncare.
„E jalea lumii! Dacă grîul nu leagă acum, nu o să avem neam de
făină”, susține el. Neculai Ionescu, un vecin de-al său e convins că
„nici măcar via nu o să se facă!”. Omul susține că „pămîntul e bolovan
și ploaia o să vină doar dacă o vrea Dumnezeu!”

„Preotul o să scoată icoanele!”

Lumea din Șerbești vorbește că preotul a zis că, dacă nu o să vină
ploaia, va scoate icoanele afară din biserică și va face o rugăciune
specială pentru vreme uscată. „Chiar acum de la dispensar vin. Chiar
și acolo vorbea lumea că dacă nu se roagă pentru ploaie toți
credincioșii nu o să avem ce mînca la iarnă. Eu am pus fasolea în
pămînt acum două săptămîni și am văzut că nu a ieșit deloc nici un
colț. Am umblat la ea și am văzut că este exact așa cum am pus-o!
Nici o schimbare! Păi, cum să încolțească dacă e uscat pămîntul?”, se
întreabă Maria Ilie, o femeie de 70 de ani, din Șerbești. Aceasta e
convinsă, că, zilele astea, va lua vorbă cu preotul ca să îi spună că
cele mai bune rugăciuni pentru ploaie se fac în vinerea de după
Ispas. „lasă că nici lumea nu se prea roagă! Păi, duminica trecută la
biserică erau șase, șapte oameni. Ne mai mirăm de ce nu ne ajută
Dumnezeu? Cei de la radio spun că o să vină ploaia! Dar ce, cei de la
radio au vorbit cu Dumnezeu? Mă uit așa, în jur, și văd că un film la
televizor ține două ore, și o slujbă la biserică, doar o oră jumătate! Păi,
cum să nu ne bată Dumnezeu?”, spune, convinsă, femeia.

„âmi mor găinile!”

Eugenia Piștea, din satul Siretu, e suprată tare că de căldură îi mor găinile. „Agricultură, nu, ouă, nu, carne, nu! Ce o să facem, oare?”, oftează femeia. Ea începe să explice că a dat mai bine de 400 mii de lei ca să cumpere tot felul de medicamente pentru găini, de la antibiotice și pînă la prafuri de dezinfectat cotețul. „Am puișori mici. Poate îi salvez și nu mor! Căldura asta aduce microbi de tot felul!”, spune ea. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.