• zice Eusebiu Diaconu despre felul în care i-au tratat francezii la „mondiale”
LUPTE GRECO-ROMANE: România nu mai cucerise o medalie la campionatele mondiale de lupte greco-romane, seniori, din 1998. Cel care a „înviorat” atmosfera în această disciplină este Eusebiu Diaconu (22 de ani, student în ultimul an la Facultatea de Educație Fizică și Sport Bacău), de la Sport Club Municipal (antrenor Gheorghe Mocanu), el aflîndu-se, după cum bine se știe, în posesia medaliei de bronz, una cucerită pe tărîm francez și singura pe care a obținut-o vreun reprezentant al României la competiția de acum cîteva zile. În principal datorită rezultatului său, România s-a clasat pe locul al 12-lea la „mondiale” dintre 67 de țări participante. Despre Diaconu, Ioan Butucaru, antrenorul coordonator al lotului național, spune că el și Marian Sandu s-au numărat printre cei mai tehnici luptători de la competiția amintită, reușind să ridice de multe ori sala în picioare prin felul în care a executat procedeele.
– Eusebiu, se putea mai mult decît medalia de bronz?
– Da, însă nu m-am concentrat destul de bine în semifinala cu Monzon (Cuba), pe care an avut-o în mînă. L-am scăpat din priză. Puteam să termin meciul învingător și să joc finala. Totuși, trebuie să recunosc că medalia de bronz a fost peste așteptările mele. Venisem la acest campionat cu gîndul de a intra între primii zece și de a mă califica, astfel, la Jocurile Olimpice.
– Care a fost reacția celor din jur după această performanță?
– Atît antrenorii români cît și alții spuneau, chiar înainte de concurs, că ar trebui să-mi vină și mie rîndul la seniori, pe plan internațional, că la cadeți și juniori confirmasem (n.r., dublu medaliat cu bronz la europene și dublu medaliat cu argint la mondiale).
– Ai un procedeu preferat?
– Mă descurc bine în poziția parter, lupta în aceste situiații aducîndu-mi cele mai multe victorii.
– Spun antrenorii că îți pregătești foarte minuțios meciurile, în sensul că știi ce poate adversarul înainte de luptă.
– Nu-mi place să intru pe saltea în necunoștință de cauză și asta m-a ajutat foarte mult. Cunoscîndu-ți adversarul ai, din start, mai multe șanse la victorie.
– Care au fost cei mai dificili adversari?
– În primul rînd cubanezul, dublu vicecampion mondial. Pînă la el m-a rupt însă coreanul, care s-a folosit intens și de unghii.
– Cum ai văzut acest campionat mondial?
– A fost un adevărat război. S-au răsturnat multe ierarhii, la majoritatea categoriilor de greutate. Faptul că un dublu campion olimpic nu a intrat între primii zece, iar un altul s-a clasat abia al șaselea spune totul. A fost cel mai tare campionat la care am participat și rezultatul de acum îmi dă speranțe pentru Olimpiadă.
– Altfel, care au fost condițiile asigurate de organizatori?
– În general dintre cele mai bune. Mîncarea a fost însă catastrofă, la fel ca și cazarea. Ne-au umplut cu orez și cu lapte cu fulgi. În schimb, atmosfera din sala de concurs a fost dintre cele mai plăcute. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns