„Ne este frică de toți și de noi”

Redacția Ziarul de Bacău

■ declară Nicolae Vătafu, președintele echipei Petrolul Moinești

– Care au fost cauzele pentru care Petrolul a retrogradat, după un tur de campionat foarte bun?

– Începutul returului a creat o atmosferă de încredere că nimeni nu ne mai poate face nimic, avînd în vedere programul meciurilor pe care l-am considerat accesibil. Dar jocurile și comportarea echipei ne-au adus în situația aceasta. Greșelile individuale și uriașele ratări ne-au privat de puncte prețioase care ne-ar fi salvat de la retrogradare. De la starea de încredere am trecut apoi la cea de neîncredere în forțele noastre, ceea ce a dus în final la neputință.

– O luați de la capăt?

– Există dorință și la nivelul sponsorilor ca echipa să revină în divizia B după doar un an. Consider că la eforturile care s-au făcut și se fac, la valoarea lotului dar și prin multă, multă muncă și seriozitate obiectivul să fie atins.

– Financiar, stați bine?

– Ca toate echipele din divizia C și din fotbalul românesc. Este greu, dar totuși avem sponsori care sînt lîngă noi. Ne vor ajuta să promovăm. Totul este ca munca și seriozitatea să se vadă.

– De ce adversar vă este frică cel mai mult?

– Ne este frică de toți și de noi. Am înțeles că Letea ar vrea să promoveze și ar putea fi un adversar dificil. Pe lîngă Letea mai sînt Laminorul, CFR Pașcani și FC Botoșani dar și alte echipe imprevizibile care ne pot încurca. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.