Aud foarte des această replică: „Ah, îmi vine să mor azi!”. De ce? Din cauza greutăților? Pentru că nu mai rezistăm? Pablo Neruda a găsit un răspuns la această întrebare stupidă, iar dacă vei citi următoarele rînduri sigur ai să-ți dai seama că viata merită trăită și nu în orice fel, viața trebuie trăită din plin. Să vedem ce spune…
Moare cîte puțin cel care se transformă în sclavul obișnuinței, urmînd în fiecare zi aceleași traiectorii; cine nu își schimbă existența; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbește cu oamenii pe care nu îi cunoaște;
Moare cîte puțin cine își face din televizor un guru.
Moare cîte puțin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul unui vîrtej de emoții, acele emoții care învață ochii să strălucească, oftatul să surîdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare cîte puțin cine nu pleacă atunci cînd este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și împlini un vis, cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare cîte puțin cine nu călătorește; cine nu citește; cine nu ascultă muzică; cine nu are harul din el însuși;
Moare cîte puțin cine-și distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat;
Moare cîte puțin cine îți petrece zilele plîngîndu-și de milă și detestînd ploaia care nu mai încetează.
Moare cîte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se facă de rîs și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.
Evităm moartea cîte puțin, amintindu-ne întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mult mai mare decît simplul fapt de a respira. Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim…
Dacă va fi să te înfierbînți, înfierbîntă-te la soare,
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul
Dacă va fi să plîngi, plînge de bucurie
Dacă va fi să minți, minte în privința vîrstei tale
Dacă va fi să furi, fură o sărutare
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica
Dacă va fi să simți foame, simte de iubire
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi….
Acum îmi imaginez că părerea ta s-a schimbat radical. Decupează aceste rînduri și punele bine, ca atunci cînd te sinți deprimat și nu ai pe nimeni alături, recitește aceste cuvinte, îți vor fi de ajutor!
(Mădălina STURZU)
Lasă un răspuns