Secția de Psihiatrie din Spitalul Județean s-a bucurat de curînd de o nouă serie de sponsorizări. Din Germania au sosit, zilele trecute, lenjerie de pat, saltele, pături, lenjerie, halate și cămăși de noapte pentru bolnavi. Acestea au fost aduse de fundația Maria Frieden din orașul german Vechta, prin efortul pastorului Richard Bussing. „Noi avem o colaborare din 1992 cu fundația germană. Aceștia au venit atunci la Biserica Catolică din Bacău și părintele de aici ne-a pus în legătură cu ei, și de atunci aduc ajutoare pentru secție chiar și de două ori pe an. Acestea sînt împărțite între secția de Psihiatrie din Spitalul Județean și cea de cronici de la Buhuși”, ne-a declarat medicul psihiatru Gelu Zichil. El este și sufletul acestei acțiuni, pentru că bazele colaborării s-au pus la punct în momentul în care medicul Zichil era șeful secției de Psihiatrie din Spitalul Județean de Urgență. Chiar dacă de un an a ieșit la pensie, el colaborează în continuare cu fundația germană pentru ca ajutoarele să ajungă pe secție. „Tot ei ne-au ajutat să igienizăm în totalitate secția, să văruim, să vopsim, să reparăm tîmplăria, ne-au adus paturi, noptiere și dulapuri pentru cabinete. Ei au contribuit și la reparațiile secției de cronici din Buhuși de acum doi ani”, a mai spus Gelu Zichil.
Secția de Psihiatrie din spital are 60 de paturi. Cele 30 de paturi rezervate femeilor au fost schimbate în totalitate cu mobilier nemțesc, nou-nouț. Pacientele au primit lenjerie roșie și roz, iar bărbații, în așternuturi de culoare albastră și verde. în luna iulie, cînd fundația va aduce o nouă sponsorizare, vor fi schimbate și paturile bărbaților. „Este o contribuție foarte substanțială și importantă pentru noi și mai ales pentru bolnavi, care beneficiază astfel de condiții de spitalizare mai bune. De aceea le mulțumim și sperăm să colaborăm în continuare”, a precizat fostul șef de la secția de Psihiatrie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.