• Bogdan Tănase, de 18 ani, susține că a fost bătut pe nedrept de doi polițiști în sediul Secției 1 din Bacău • sora lui a fugit la secție, dar cînd a protestat pentru că-i agresau fratele, un polițist a pocnit-o și a scos-o afară • victima susține că polițiștii miroseau a băutură • părinții au făcut plîngere la Poliție și la Parchet, iar anchetatorii promit să facă dreptate • primul rezultat al verificărilor polițiștilor: colegul lor nu era băut
Un tînăr internat în Spitalul Județean susține că a fost agresat fără motiv de doi polițiști din Bacău. Bogdan Tănase, de 18 ani, este internat în secția de Chirurgie cu răni pe aproape întreg corpul. Băiatul și părinții lui susțin că acesta a fost agresat miercuri seara, în zona Narcisa. Bogdan Tănase este fiul unui membru al ansamblului folcloric „Busuiocul”.
„Băiatul meu și sora lui mai mare au plecat la discotecă, în zona Narcisa. Sora își sărbătorea ziua numelui, Maria, și de aceea au ales să meargă la discotecă. Pe la miezul nopții, a plecat cu prietena lui în stația de autobuz, să cumpere un pachet de țigări. A cumpărat țigările și în drum spre discotecă a fost oprit de două persoane îmbrăcate în civil, care i-au cerut buletinul de identitate, spunîndu-i că sînt polițiști. Copilul mi-a spus că miroseau și a băutură. Băiatul le-a spus că nu are buletin, deoarece este la poliție să i-l facă, pentru că pe cel vechi l-a pierdut. Acest lucru se poate verifica și la Poliție. Atunci, unul dintre poliști i-a întors mîna la spate și l-au băgat într-o Dacie albă. Aici l-au luat la bătaie pînă la poliție, la Secția 1. Prietena lui a fugit în discotecă să o anunțe pe fata mea”, ne-a declarat Aurelian Tănase, tatăl băiatului. Tatăl mai spune că la secție, polițiștii au continuat să îi bată băiatul. „La secție, l-au băgat într-o sală, au închis ușile și au continuat să îl bată ca pe hoții de cai. Între timp a ajuns la poliție și fata mea, cu mașina unui vecin. Acolo era un subofițer și un soldat. Cînd fata și-a auzit fratele țipînd, a bătut la ușă. Fata le-a arătat buletinul ei, le-a spus că cel pe care îl bat este fratele ei și a întrebat ce au cu el. Unul dintre polițiști, cel care l-a și bătut mai rău pe băiatul meu, Laurențiu Aholtoaie, a îmbrîncit-o pe ușă afară, i-a dat și o palmă, înfuriat că fata i-a spus că vine cu avocatul. I-a răspuns fetei mele că poate veni și cu doi avocați, că nu-i este frică.
Fata a venit acasă și ne-a anunțat pe noi. Am plecat într-un suflet la Secția I, iar pe drum ne-am întîlnit cu Bogdan, care se ținea cu mîinile de cap și țipa. Îi dăduseră drumul și venea spre casă. Subofițerul de la secție mi-a spus că acolo nu fusese nimeni cu numele de Tănase. Am plecat direct la Inspectoratul Județean de Poliție, iar băiatul la spital. Am făcut plîngere și la Poliție, și la Pachet, pentru că nu este posibil să se întîmple așa ceva. Am dus copilul și la medicul legist și voi lupta pentru dreptate chiar dacă risc să rămîn numai în izmene”, a mai spus revoltat părintele băiatului agresat.
Polițiștii promit o anchetă
Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) din Bacău va demara o anchetă în acest caz. „Dacă s-a depus o reclamație la noi, vom face toate verificările necesare pentru a da o soluție dreaptă în acest caz”, ne-a declarat subcomisarul Carmen Șova, purtător de cuvînt la IJP Bacău.
O anchetă internă a fost declanșată și la Secția 1 de Poliție. Comisarul șef Doru Ghicu, șeful Secției 1, a dispus să i se facă un test în privința alcoolemiei subofițerului acuzat de agresiune, Laurențiu Aholtoaie. „Părinții băiatului au venit la noi dimineață și au depus o reclamație. Cînd am auzit că subalternul meu este acuzat că era beat în timpul serviciului, m-am speriat, trebuie să recunosc, și am cerut să i se facă un test de alcoolemie imediat. Acesta a fost făcut, conform procedurii, de un ofițer de la Poliția Rutieră. Din test a reieșit că subofițerul Aholtoaie nu avea alcool în sînge. Cînd l-am luat la întrebări, el mi-a spus că nu a băut nimic, mai ales că urma și un tratament. În declarația pe care a semnat-o, subofițerul nostru susține că nu l-a agresat pe băiatul familiei Tănase. Miercuri seara, oamenii noștri au participat la o acțiune pentru depistarea celor care fură din mașini, acțiune raportată și la Inspectoratul Județean de Poliție. Se va face o anchetă în acest caz și vom vedea care sînt rezultatele”, ne-a declarat Doru Ghicu, comisar șef la Secția 1 de poliție. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns