Întîmplările cu mame care își neglijează copiii nu mai sînt demult ceva neobișnuit pentru specailiștii Serviciului de protecție a copilului în regim de urgență din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC). Aceștia au avut, însă, o strîngere de inimă în plus atunci cînd, ieri, i-au văzut pe micuța Claudia în vîrstă de numai un an și trei luni, Florin, de trei ani, Ana Maria, de șase ani și Cristina, de zece ani. „Execrabil e puțin spus pentru a caracteriza condițiile în care cei patru micuți erau ținuți de căte mama sa, care, alcoolică, umbla toată ziua după băutură, iar seara, cînd ajungea acasă, se culca. Înfometați și plini de păduchi, aceștia au devenit aproape niște animale, datorită inconștienței celei care le este mamă”, ne-a declarat Delia Frînculeasa, șefa Serviciului de protecție a copilului în regim de urgență. Povestea celor patru micuți e cu adevărat impresionantă. Alcoolici, soții Ion și Maria Cetnic, din Luizi Călugăra, au adus pe nume șase copii. Primele două fete au plecat să muncească în Spania, cel de-al treilea copil are propria familie în Bacău, în timp ce ultimii trei – Florin, Ana Maria și Cristina – au rămas în grija așa-zișilor părinți. După o ceartă cu Ion, consumată acum trei luni, Maria și-a luat lumea în cap și a plecat de acasă, tîrîndu-i cu ea și pe cei trei copii, la care s-a adăugat micuța Claudia, năspîrtocul uneia din fetele plecată în Spania. Pe 16 februarie a ajuns în apartamentul unei cumnate, care, plecată în Italia, i-a lăsat să locuiască la ea. Cînd a venit acasă, femeia a rămas îngrozită cînd a văzut cum arată copiii, a pus mîna pe telefon și a anunțat Protecția Copilului. Acum, cei patru micuți și-au găsit liniștea la Centrul de Minori și la Centrul „Profamilia”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns