Nervi de primăvară

Eugen VERMAN

… Una a la Gîgă. Altfel spus, ce ne caracterizează. în preajma Pașteului – poate și acum – bulgarii ne-au cumpărat mieii cu 2 euro kilogramul, i-au tăiat în abatorul lor din Ruse, după care ni i-au vîndut cu 4 euro kilogramul. Halal afacere! Astfel s-a ajuns ca în magazinele noastre kilul de carne de miel să fie de 18 sau 20 de lei. De altfel, n-ar fi prima noastră „afacere” de acest fel. Una și mai… avantajoasă e vînzarea lemnului, de pe picior, din pădure, pentru ca același lemn să se întoarcă „acasă” sub formă de mobilier, dar la prețuri astronomice. Ca să ajungem la o asemenea „performanță” am trudit din greu la distrugerea marilor noastre combinate – cum ar fi cele de la Bacău sau Comănești -, am alungat muncitorii și ceilalți specialiști pe drumuri, iar acum tragem ponoasele. Și cîte exemple de acest fel nu mai putem da! Exact, să nu uit agricultura: la ora actuală importăm de la carne la leuștean, de la fructe la pătrunjel, nu mai zic de semințe, după ce am distrus tot ce era mai bun la noi.
Așa ne trebuie!

Ieri dimineață, mergînd cu treburi în oraș, m-am împiedicat, aproape, de grămada de gunoi menajer adusă peste noapte și depozitată la colțul străzii de un concitadin vecin. I-a fost lene să-și ducă gunoaiele – inclusiv vreo două geamuri făcute țăndări – zece metri mai încolo, adică la pubelele de gunoi. Faptul îl întîlnesc destul de des, dar grămada asta m-a înfuriat de-a binelea. Un vecin, care mă știe de gazetar, chiar mi-a zis – și el cu năduf mare în suflet – scrie, domnule, despre ăștia care n-au ce căuta în oraș! Unde dracu’ se trezesc ? Că și la țară trebuie respectate mediul în care trăiești și bunul simț! Problema e ca cei de la primărie, care lucrează în zonă, să descopere locul cu pricina că, altfel, toți cei care duc gunoaiele spre pubele vor crede că s-a înființat un nou perimetru pentru gunoaiele menajere și le vor arunca acolo. N-ar fi prima oară…

Trec pe strada Nufărului. în oraș sînt multe străzi cu nume de floare și faptul sună frumos. O doamnă tocmai iese dintr-o scară din bloc scoțîndu-și cîinele la plimbare. Animalul – cîinele, adică – se și grăbește pe spațiul verde care flanchează drumul și-și face… treburile. De fapt, dacă privești, chiar și în treacăt, spațiul acela care se întinde pe toată lungimea străzii, observi cu ușurință că e „presărat” , aproape în întregime, cu fecale … cîinești. Mi-amintesc, vara trecută fiind în orașul canadian Brampton, tot așa ieșeam și eu cu Bi – cîinele fiicei mele – la plimbare. Dar cu două sau trei pungi speciale pe care, mai apoi le lăsam în pubelele de gunoi aflate peste tot. Și asta se întîmpla într-un parc uriaș, nu pe stradă. Din cîte știu, și la noi, în Bacău, există o hotărîre care obligă „purtătorii de cîini” să folosească, în cazurile amintite, ustensile ca atare. Numai că noi trăim pe o altă planetă…

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!