Nevoia de istorie

Cîmpul de onoare

Corneliu CRISTEA

Durerile și frustrările pricinuite de perioada de după încheierea primului război mondial dăinuie și astăzi. Dar ele ne mai amintesc și de contribuția unor aliați pe fronturile românești, și aici merită a fi evidențiată contribuția Misiunii Militare Franceze – 1 400 de ostași, dintre care 400 de ofițeri, cu componentele terestră, aeronautică și navală, avînd ca șef pe generalul Henri Mathias Berthelot – un mare și devotat prieten al României și al oștirii ei. Personalitate de prim-rang în ierarhia armatei franceze, misiunea sa în România (octombrie 1916 – martie 1918) deopotrivă ca militar, dar și ca diplomat, a însemnat o mare contribuție la desfășurarea marii conflagrații și generează evocări elogioase ale personajului și operei sale prin colocvii, amenajări sacre în complexul monumental Mărășești, materiale în Revista de istorie militară. Considerînd că se știe mai puțin, trebuie arătat că drept recompensă marelui general, pe care România îl consideră unul dintre merituoșii săi fii, este conferirea prin legea din 26 mai 1917 a titlului de Cetățean de Onoare al României, iar prin legea votată în unanimitate în Parlament și promulgată de Regele Ferdinand I în aceeași zi – 24 octombrie 1922 -, i s-a donat în mod irevocabil în deplină proprietate și gratuit un lot de pămînt în comuna Unirea, județul Hunedoara. în zilele noastre se știe că Societatea Română de Radiodifuziune se află în Capitală, pe strada General Berthelot. în inima Cișmigiului, între lac și Movilă, puțin retrasă față de alee, într-o mică incintă apărată de un gard viu bine îngrijit, există o statuie de marmură albă ridicată pe un soclu solid pe care se poate citi o inscripție bilingvă: „Aux soldats francais tombes au champ d’honneur sur le sol Roumain pendant la grand guerre 1916 – 1919” – mai întîi, și apoi în românește: „Ostașilor francezi căzuți pe cîmpul de onoare al pămîntului românesc în timpul marelui război 1916 – 1919”. Compoziție de sugestie, cu numai două personaje, soldatul căzut fără suflare, cu un chip tulburător de tînăr, și o figură alegorică, feminină, care susține trupul prăbușit, într-o îmbrățișare maternă, sărutîndu-l pe frunte pe cel sacrificat. Fiecare componentă a echipamentului soldatului și toate împreună dau, prin realismul lor minuțios, o notă de tragism, eroismul este pe plan secund, în față fiind plînsă viața irosită. Fata care îl îmbrățișează pe soldat apare îmbrăcată într-o iie ce abia se zărește sub o mantie romantic revărsată. Se sugerează țara pentru care s-a jertfit tînărul? Pe o latură a blocului de marmură se poate citi semnătura discretă: I. Jalea, Paris, 1920. La acea dată artistul român era un tînăr de doar 33 de ani. Fusese și el pe front, era el însuși erou național, își pierduse în luptă un braț. Ne putem imagina cît de greu îi va fi fost sculptorului să taie în marmură, cu unicul braț, monumentul închinat camarazilor săi de luptă. N-a vorbit însă niciodată de infirmitatea sa, și-a adaptat uneltele și a luptat tot timpul cu duritatea materiei prime. Imediat după război a plecat la Paris pentru a-și încheia, în atelierul lui Bourdelle, studiile întrerupte. A revenit în țară după ce a expus în Saloanele de toamnă din Paris; a adus cu el statuia cioplită în atelierul de pe malul Senei – Monumentul Eroilor Francezi.
Statui, monumente… Ele reprezintă mai mult decît personajele pe care le întruchipează sau sugerează. Reprezintă Istorie. Această semnificație este însăși temelia împodobirii localităților cu opere comemorative, acestea cheamă privirea, o obișnuiesc cu prezența lor, o obligă să chestioneze memoria și, în cele din urmă, privitorul pornește să caute, să cerceteze, să se informeze. Oricare i-ar fi vîrsta, opera comemorativă vorbește întotdeauna la timpul prezent cu condiția să fie expusă, să stea în calea oamenilor pentru dialog; mai ales despre eroi, care sînt țărînă și munca eroilor este Țara. Pusă la loc de cinstire, ea ține loc de memorie fiindcă este istorie materializată.
Dar, dacă bătrînii nu scriu sau nu povestesc și tinerii nu citesc sau nu ascultă, înseamnă că există loc de mai bine.tare Franceze – 1 400 de ostași, dintre c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!