Nici un sfert dintre asigurați nu contribuie la Sănătate

Administrator

Zeci de persoane aflate pe lista medicilor de familie beneficiază de asistență medicală gratuită datorită faptului că doar soțul, soția ori copilul contribuie cu cota de 6,5 la sută ce-i revine la Fondul asigurării de sănătate. Dintre cele 569.000 de persoane înscrise la medicul de familie și considerate asigurate, 47.000 au dreptul la îngrijiri medicale fără să plătească, fiind incluse în categoria coasiguraților, grație uneia dintre rudele de gradul unu care achită contribuția datorată de către ea. Dar în rîndul asiguraților sînt incluse și alte persoane care nu participă cu nici un leu la fondul sănătății. Din totalul de 569.000 de asigurați, doar 131.000 contribuie efectiv la fondul asigurărilor de sănătate, ceea ce reprezintă mai puțin de un sfert din numărul pacienților din evidența medicilor de familie. Este vorba de 181.500 de copii, 131.800 pensionari de limită de vîrstă și alți 20.635 cu pensii de invaliditate, de 5.500 șomeri, 32.500 tineri între 18 și 26 ani, care nu realizează venituri, 2.000 persoane cu handicap, cei 47.000 de coasigurați, 14.800 beneficiari ai ajutorului social, 101 pușcăriași, 190 foști deținuți politici și 27 eroi ai Revoluției. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.