Nicolae Huiban își trage siluetă

Ar putea fi, încă, un june prim sau un top-model. Nu sînt invidios, ba o spun chiar cu mare plăcere, cel mai mare producător de vin din județul Bacău, inginerul Nicolae Huiban, este un bărbat bine. înalt, cu statura atletică, acum ușor grizonat – numai bine să rupă multe inimi -, cu mustața „pe oală” și graiul dulce de moldovean, Huiban face notă bună în lume. Dacă aș fi fost regizor și dacă el ar fi avut talent actoricesc (doamne ferește, poate chiar îl are!), eu l-aș fi pus într-un film cu țărani și boieri autentici. Ar fi mers în ambele ipostaze – și de țăran sadea, hîtru și spontan, dar și de boier moldovean scăpat pe la Paris o vreme. âl cunosc de cîțiva ani buni. Nu s-a schimbat mai deloc. Om dintr-o bucată, nonșalant, dar și curtenitor (pentru a nu mai vorbi de cuceritor!), Nicu ce spune aia face, iar uneori chiar și mai mult. Ține în mînă, numai el știe cum, o societate agricolă și a făcut rost de cîțiva bani frumușei de la Banca Mondială și de la Comunitatea Europeană. Are o mașină frumoasă și două fete superbe, are și noroc cu carul, dar în afaceri, deși învîrte miliarde, se laudă, ca tot afaceristul care se respectă, că o duce din datorie în datorie. Știu ce vrea să spună pentru că, de exemplu, și eu am destule datorii, fără să le fi făcut. Cu Huiban nu apuci să te plictisești, iar dacă mai apuci să-l vezi chiar în arealul său, adică pe la Vultureni, Glăvănești sau Podu Turcului, poți spune că ai mai cîștigat o zi din viață.
Dar cel mai mult m-a uimit Nicu Huiban acum două zile: l-am văzut bînd lapte! Măi să fie! Oare îi era rău sau și-o fi adus aminte de laptele matern pe care l-a supt, copil fiind, în Odobeștii Bacăului? Nu puteam crede și mi-am adus aminte subit de pilda orbului din cărțile sfinte: întîi să văd, a zis orbul. „Da’ ce faci, domnule, ai ajuns să bei lapte?” – l-am întrebat cu gîndul că dacă m-ar fi auzit Moromete sigur mi-ar fi dat cu tifla. Adică pe ce mă bazam cînd mă bazam întrebînd? Adică ce, Huiban nu mai știe ce-i aia apă sau lapte? Ei da, Nicu Huiban bea cu spor lapte dintr-o cutie de Dorna. Pahar după pahar, de ți se făcea rău. „Hai, domnule, că mă omori!” – am mai apucat să îngaim. Pentru că Nicu m-a și luat, în dulcele lui stil clasic, adică pe departe, nu direct la țintă: „Beau, o țin așa trei zile la rînd” – a spus el. „Cum adică trei zile? Adică numai cu lapte? Și după aceea?” – mă minunez eu. „Păi, după lapte mănînc numai mere. Un sac pe zi” – trîntește el alta, de amețesc fără să fi băut și eu lapte. Dar mă lovesc cu palma peste frunte, dumirit: asta era, Nicu Huiban ține cură de slăbire. Doamne, ce deștept sînt! „Și a treia zi ce mănînci, morcov?” – pun eu capac. „Nu, fripturi, orice” – sfîrșește Nicu Huiban să mă uluiască de tot. N-am mai intrat în amănunte, pentru că mi-am dat seama că nu le am cu dietele. Asta e, dacă vrea omul să-și refacă silueta, treaba lui. Și numai îl văd că scoate de după un dulap un cîntar electronic pe care se urcă așa cum era: mare și îmbrăcat. „Uite – îmi arată -, am 103. Pînă la 100 trebuie să mai dau jos trei kilograme. Și le dau”.
Ce puteam să-i mai spun decît să-i urez baftă și s-o țină tot așa. Am și plecat, să nu mai fac vreo gafă, dar sigur mă voi duce curînd pe la el, să-l văd, ca un prieten ce-i sînt, dacă mai trăiește. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!