„Nicu Enea a fost un om cu o profundă credință în Dumnezeu”

• povestește sculptorul Neculai Ene, nimeni altul decît unchiul marelui pictor

Poartă același nume cu cel al ilustrului său înaintaș, despre care, din păcate, oamenii știu din ce în ce mai puține lucruri. A urmat aceeași cale strîmtă și îngustă a artelor, a căror muză pare părăsită în România de azi. Este bătrîn, merge încet, sprijinit în cîrjă, însă are o privire tînără și vioaie. Prin barba sură și deasă, cuvintele ies calm. „Mă numesc Ene. Neculai Ene”, s-a prezentat sculptorul. „M-am născut la Moinești, pe Valea Arinilor, în aceeași casă cu Nicu Enea, în anul 1926”.

Biografia omului care citește buchiile înțelepciunii în piatră și-n lemn este o necunoscută pentru mulți dintre artiștii băcăuani. Din păcate, pe nimeni nu mai suprinde această lipsă de interes. Chiar dacă trăiește de ani buni în București, poartă în suflet nostalgia Bacăului, acolo unde a trăit o parte din zbuciumata sa viață și maestrul penelelui Nicu Enea, nimeni altul decît unchiul său. Cînd a auzit numele pictorului, Neculai Enea a tresărit. „Nicu Enea a fost unul dintre cei mai talentați pictori dintre cele două războaie mondiale. Arta lui cuprinde o viziune largă de compoziție, un colorit de mare și profundă sensibilitate. A fost un om care trăia emoție românească în arta plastică. Subiectele lucrărilor sale sînt legate de viața arhaică și contemporană. A fost unul dintre artiștii care n-a avut relații cu arta abstractă. A deținut știința compoziției pusă în culoare, nu în umbră a culorii”, a început să povestească bătrînul sculptor. Vorbește și tremură cu fiecare cuvînt rostit. Rostește frazele încet, rezemîndu-se în baston, asemeni unui cioban atent, ce-și paște turma necuvîntătoare pe o pajiște a ideilor și formelor.

Mă gîndesc uitîndu-mă la el că se bucură auzindu numele rudeniei sale despre care s-au scris doar cîteva crîmpeie de texte de-a lungul anilor. „Nicu Enea a fost un om de mare simțire religioasă. Nu era un mistic în sensul strict, dar era o persoană cu frică de Dumnezeu. Viața lui era a unui om cu repere morale și cu o profundă credință în Dumnezeu. Existența lui a fost un model de onestitate și de cinste, nu doar ca om, ci și ca artist”, l-a descris Neculai Ene pe Nicu Enea.

Ca orice om a cărui univers se învîrte în jurul culorilor și formelor, Nicu Enea n-a cunoscut repaos ori tihnă. „Nu-mi aduc aminte să-l fi văzut odihnindu-se. Cînd obosea se ducea la țară. Sărbătoarea pe care o respecta era ziua în care nu lucra. În rest, nu ieșea din normal”, a mai spus sculptorul. Chiar dacă numele lui Nicu Enea a rămas înscris în istoria artelor plastice contemporane, Neculai Ene nu și-a putut ascunde amărăciunea unor fapte petrecute în urmă cu aproape 60 de ani, cînd o mare parte din lucrările artistului au dispărut fără urmă. „I-au furat lucrările. Toate cele expuse la Universul, în 1946. Au fost depozitate la Nicu Lazăr, iar de acolo s-au făcut nevăzute. Mare păcat, căci nu se mai știe unde sînt”, a oftat bătrînul sculptor.

Acum, Neculai Ene a revenit la Bacău cu o expoziție de sculptură ce poate fi vizitată în holul mare al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Chiar dacă spațiul nu este întrutotul adecvat acestui gen de expoziții, iar lucrările sînt doar o mică parte din creația artistică a sculptorului băcăuan, ele merită vizitate de toți cei ce iubesc frumosul. (Constantin GHERASIM)