Direcția Apelor Siret va începe în primăvară lucrări de apărare împotriva inundațiilor pe rîul Trotuș și pe tronsonul Ghimeș – Comănești. „Aceste obiective sînt acum în faza de proiect de hotărîre de guvern. Așteptăm să fie aprobate, iar în primăvară vom începe lucrările, care se vor întinde pe o perioadă mai mare de timp. Sunt estimate la circa zece ani”, a declarat directorul Direcției Apelor Siret, Tudorița Lungu. Proiectele vor beneficia de fonduri de la Banca de Dezvoltare a Comunității Europene. Propus pentru finanțare este și proiectul de apărare pe Zemeș, zonă dispusă și la alunecări puternice de teren. „Am înțeles că Banca Europeană de Investiții și-a manifestat interesul să finanțeze Guvernul pentru derularea acestui proiect. în ianuarie vom ști dacă vom primi finanțare și în paralel vom face demersuri pentru a primi sprijin și de la Ministerul Agriculturii. Am înțeles că și cei de la Silvic vor primi bani pentru corectarea torenților”, a mai spus directorul Tudorița Lungu. Direcția Apelor Siret a mai realizat studii de fezabilitate pentru amenajarea rîului Tazlău și a afluenților, tăiere de cot rîu Siret, la Hîrlești, comuna Filipești, îndiguire mal drept rîu Siret, la Letea Veche, regularizare pîrîu Cleja, la Cleja, amenajare pîrîu Negel, comuna Măgura, regularizare pîrîu Soci, la Pîncești, rîu Bistrița și afluenți, la Racova și pîrîu Orbeni, comuna Orbeni, amenajare și consolidare de maluri pîrîu Trebeș, comuna Mărgineni. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.