Noi provocări liberale

Administrator

Ștefan RADU

Mă folosesc de titlul unei cărți publicate la „Humanitas”, în 2003, „Provocări liberale”, care era transcrierea unui interviu al lui Valeriu Stoica oferit lui Dragoș Paul Aligică, unde experimentatul strateg liberal inventaria – atunci – victoriile și erorile contabilizate de către PNL în perioada post-revoluționară. Nu se sfia să spună că „nu am fidelități politice față de nicio persoană”, explicînd, mai apoi, că poate vorbi despre „fidelitatea față de Partidul Național Liberal în măsura în care Partidul Național Liberal e purtătorul unor valori liberale”. Astăzi, la trei-patru ani de la acele declarații, a devenit unul dintre cei mai acerbi critici ai respectivei formațiuni sau – mă rog! – al conducerii Tăriceanu. Duminică, la Bacău, s-a prezentat, împreună cu grupul de disidenți strîns în jurul lui Theodor Stolojan, publicului local. Pentru mulți dintre cei veniți la întîlnire cred că nu a fost prea clară ținta acestui eveniment. Ce înseamnă această „Platformă Liberală”? Va deveni partid? Este o asociație populară de educație politică? Este un club al celor enervați de Tăriceanu? Din interesantul discurs de deschidere al dlui Stolojan nu s-a înțeles prea clar. Domnia sa (și cei care l-au însoțit pe plaiurile băcăuane) a exprimat critici necruțătoare la adresa conducerii PNL, dar a vorbit cu multă dragoste (de-a dreptul părintească) despre PNL. în aceste condiții și după ce a fost exclus din partid, ce rost mai are să-și exprime atașamentul față de o formațiune din care a fost alungat? Dacă nu am lua în discuție aceste „amănunte”, atunci am crede că avem de-a face cu o „aripă” (structură tipic liberală) care și-a asumat misiunea de a reface, pe de-a moaca, șifonata credibilitate a istoricului Partid Național Liberal. însă chiar și așa tot nu înțeleg ce trebuie să fac eu, cetățeanul susținător al principiilor liberalismului economic și social? Să mă înscriu la PNL ca să întăresc respectiva formațiune? Sau să am puțintică răbdare și să aștept „botezul” unei noi formațiuni conduse de către Stolojan, Stoica și Boureanu? Care este propunerea concretă a acestei grupări? în absența unor răspunsuri clare, concrete, plimbarea „Platformei” prin țară seamănă mai mult cu ritualul „Paparudei” la vreme de secetă (mă refer la scoaterea sfintelor icoane pentru a se invoca pronia cerească).
Nu contest criticile grupării Stolojan-Stoica la adresa conducerii PNL. Mă îndoiesc doar de eficiență lor. Și noi, oamenii de rînd, criticăm zi de zi prostiile guvernanților. Mai departe, însă, intrăm în deșertul inutilității. Purtătorii „Platformei” ar fi mult mai credibili dacă ar vorbi despre ce vor ei să facă pentru țara asta și dacă ar explica în amănunt ce reprezintă propunerea lor. Cu cenacluri politico-filozifice nu se administrează o țară. Oricîte idei valoroase s-ar vehicula în timpul unor dezbateri precum cea de la Bacău, ele rămîn moarte dacă nu devin program de acțiune. Există o gravă confuzie: în sală au fost prezenți, pe lîngă nenumărați curioși, mulți membri ai PNL. Ei stau, acum, cu diverse părți sensibile ale corpului în două luntrii. Ar vrea să plece dintr-o parte, însă în cealaltă parte nu s-a stabilit proiectul „casei comune”. Deocamdată ne aflăm la nivel de idei abstracte despre liberalism, despre gestionarea eficientă a puterii în democrație și despre conflictele personale dintre diverși lideri ai PNL. Asta mă face să mă întorc la o zicere a dlui Stoica din volumul citat la început: „Dacă plutești în sfere abstracte, în dulci și pure seninătăți liberale sau libertariene, nu ai nicio legătură cu România reală.” Sentința este valabilă, deocamdată, ambelor tabere ce-au pus pe scena publică spectacolul liberal…ul „casei comune”. Deocamdată ne află la nivel de idei abstracte despre liberalism, despre gestionarea eficientă a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.