Noi și statul

Ștefan RADU

Agitația post-electorală, scenariile vehiculate în legătura cu formarea noului guvern, cutremurele și valurile ucigașe au făcut din acest final de an un episod plin de tensiune, altfel de cum eram obișnuiți. Mulți dintre prietenii mei se declară obosiți, sătui de festivism, fără chef de mari petreceri. Se schimbă ceva în jurul nostru, de la o oră la alta, și nu știm dacă mai avem resurse pentru a participa la aceste evenimente. Ceea ce mă miră este nivelul mare de așteptare din partea populației care crede că proaspeții miniștri ar trebui să rezolve toate nenorocirile din societatea românească. Puțini sînt cei care vorbesc despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi pentru ca viața cotidiană să se schimbe în bine. Iată, de exemplu, cum este percepută măsura de a se legifera cota unică de impozitare: mai mult sau mai puțin pricepuți în tainele financiare, românii își dau cu părerea despre efectele acestei decizii. Cei mai bucuroși par a fi micii întreprinzători, cei zăpăciți de-a binelea de sistemul fiscal stufos care încă este în vigoare. însă printre acești entuziaști susținători ai programului Alianței am descoperit doar cîțiva afaceriști conștienți că urmările benefice ale cotei unice depind de instaurarea unei reguli generale, aplicată fără vreo excepție. Nu i-am înțeles niciodată pe „șmecherii” care fentează taxele și impozitele. Mai devreme sau mai tîrziu ei cad în propria lor capcană. âi auzi că se plîng de proastele servicii spitalicești acordate părinților și rudelor aflate la necaz, însă dacă le spui că sărăcia are drept cauză și furtul lor din buget le sare țandăra. Impunerea cotei unice așa cum a fost prezentată de Guvernul Tăriceanu poate fi un mare succes, dar și o imensă ratare. Concomitent cu modificarea Codului Fiscal trebuie să aibă loc și o înăsprire semnificativă a sancțiunilor pentru evazioniști. Să se termine cu pomenile guvernamentale, cu scutirile de taxe, cu amînările la plată și amnistiile fiscale și atunci vom avea fonduri pentru educație, cultură, armată, sănătate, administrație publică. Fiecare individ plătitor de impozite, chiar dacă se consideră jecmănit, are datoria de a respecta regulile. Democrația înseamnă respectarea cu religiozitate a legilor, iar dacă ele par nedrepte sau exagerate avem datoria să luptăm prin mijloace constituționale pentru modificare și îmbunătățirea lor. însă cîtă vreme ele sînt în vigoare ne supunem lor, fără „discounturi”…

Am rămas cu obișnuința ca statul să facă totul, iar noi să cîrcotim cînd nu ne convine ceva. Arareori participăm efectiv la schimbările ce ni se propun. Se vorbește foarte mult despre corupție și șpagă. însă uităm că exact cei care reclamă această stare de lucruri dau bacșișuri funcționarilor și caută „scurtături” pentru a ocoli legea. Nu ar fi mai simplu să refuzăm gestul de a da mită? Ne plîngem, uneori, de proasta întreținere a spațiilor comune din blocurile în care trăim. în schimb constat că am cîțiva vecini mitocani care îți lasă gunoiul menajer la ușă, pe hol, pentru că au început să confunde îngrijitoarea cu servitoarea proprie. Faianța din apartamentele lor nu igienizează mocirla ce le ține loc de creier. S-au învățat să ceară celor din jur – vecini, asociație de locatari, primărie, guvern ș.a. – să facă tot ce ar fi ei datori să realizeze. Poliția are datoria de a-i prinde pe infractori și contravenienți, însă constat seninătatea semenilor mei care cumpără „pe sub tejghea” țigări netimbrate, petarde ilegale, bunuri furate și aduse în talcioc de negustori tuciurii, toate acestea părînd, în mintea lor, mari șmecherii, chilipiruri extraordinare. De fapt, devenim victime de bună voie: cauciucul cumpărat la sfert de preț poate fi, mîine, roata furată de la propriul autoturism. Mărfurile netaxate însemnă mai puțini bani pentru pensionarii pe care îi avem în familie. Benzina furată din conducte scumpește pîinea pe care o cumpărăm zilnic. Pădurile defrișate fără autorizație înseamnă cărți și caiete lipsă pentru copiii noștri, încă elevi. Salariile „la negru” echivalează cu imposibilitatea de a contracta un credit de consum necesar achiziționării unui televizor sau frigider și – deci – cu reducerea locurilor de muncă pentru absolvenții de mîine. Orice chilipir se plătește înzecit. Cineva îmi spunea că românii sînt deștepți și descurcăreți. I-am replicat că sînt, de fapt, șmecheri. M-a întrebat, cu ironie: „Atunci de ce sîntem așa săraci?” I-am răspuns, cu tristețe: „De proști!” Acesta este cercul vicios în care ne învîrtim și ne exibăm frustrările. Refuzăm regulile și apoi reclamăm haosul chiar de noi creat. N-ar fi, oare, mai simplu să nu mai așteptăm mila statului, grija autorităților și să ne ordonăm, fiecare, viața fără a încerca să ne vîrîm în față, la semafor, lăsîndu-i de fraieri pe cei din jur?! Nu este doar o dovadă de politețe și civilizație; este un mod eficient de a acționa fără teama că vom fi trași pe sfoară de aproapele nostru. Orice lucru genial este de o simplitate dezarmantă. încercați!r cîțiva afaceriști conștienți că urmările benefice ale cotei unice depind de in

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!