Centrele de prelucrare a laptelui vor aplica unele norme impuse de standardele europene din anul 2009. Aceatsă măsură a fost anunțată odată cu altele asemenea adresate producătorilor de talie mică. Micii producători care desfășoară activități de vînzare directă a produselor primare trebuie să fie înregistrați de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, în baza unei cereri scrise, formulată de proprietar.
Precizarea a fost făcută, de la începutul acestui an de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Prin Ordinul președintelui ANSVSA nr. 209/27.12.2007 se modifică Ordinul președintelui ANSVSA nr. 301/2006, respectiv decalarea datei de intrare în vigoare la 1 ianuarie 2009 pentru unitățile: centru de prelucrare lapte; centru de colectare a peștelui, ambarcațiune de pescuit, punct de debarcare, magazin de desfacere a peștelui, centru de colectare a batracienilor, gasteropodelor, crustaceelor; centru de extracție, colectare a mierii și a altor produse apicole, stupină, magazin de desfacere a mierii de albine și a altor produse apicole. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.