Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, angajatorii străini vor impune propriile lor reguli. Eventualii candidați pentru postul în cadrul unei fime multinaționale, sau cei care doresc să aplice în alte țări, trebuie să se adapteze la noile cerințe. Candidatul trebuie să își redacteze un CV european. Ce este mai exact acest CV și ce presupune formularea lui?!
Din punctul de vedere al informației conținute, CV-ul european este asemenea celui cu care ne-am obișnuit deja. Acest curriculum vitae este o ordonare pe ani a studiilor avute si experiențelor de lucru acumulate. în cazul CV-ului european, putem vorbi de o schimbare de forma. Pentru a lămuri această problemă, vom apela la informații concrete. Prima secțiune a CV-ului european este „europass”, în care trebuie să includem informațiil peronale (numele complet, adresa, cetățenie), pe lîngă aceste informații trebuie să includem, tot în cadrul acestei secțiuni, și locul de muncă vizat și aria ocupațională. Site-urile care găzduiesc job-uri online au delimitat exact aceste arii, vorbind de logistică, IT, artă/cultură, media/PR etc. Următoarea secțiune este rezervată experienței personale. Trebuie precizată fiecare experiență profesională relevantă, începînd cu cea mai recentă.Urmează postul ocupat și descrierea activităților și responsabilităților. Trebuie inserat și numele și adresa angajatorului, pentru referințe sau unele neclarități cu privire la angajat. Aria urmatoare a CV-ului este „educație și fromare”. în această categorie includem diploma/ calificarea obținută, domeniile principale studiate, numele și tipul instituției de învățămînt, dar și perioada de studiu, începînd cu cea mai recentă formă de învățămînt absolvită. La categoria „aptitutini, competențe personale și limbă”, trebuie precizată limba maternă și celelalte limbi străine cunoscute. Se cere o autoevaluare din punct de vedere comprehensiv, dar și abilitatea de exprimare, oral sau în scris. Această evaluare se cere la nivel european, deci este nevoie de un cadru european de referință pentru limbi. Aceasta înseamnă că trebuie dovedite, cu atestate în limbi străine, abilitățile noastre comunicaționale. Pentru tineri, amintim testele de limba engleză CAE, Toefel, Yales, la franceză DALF, plus atestatele la alte limbi romanice. CV-ul trebuie să mai conțină și altfel de competențe și abilități sociale, organizatorice, tehnice, de utilizare a calculatorului etc. Pe lîngă faptul că fiecare astfel de categorie trebuie descrisă, mai trebuie menționat și contextual dobîndirii lor. La aceste competențe putem include și permisul de conducere.
CV-ul mai poate conține informații suplimentare, care sînt, de facto, recomandări ale unor persoane de contact , cum ar fi cadre didactice, angajatori, președinți de organizații non-guvernamentale. Ultima categorie a acestui CV European include anexele. în aceasta se enumeră documentele atașate CV-ului. De regulă, documenele-anexă susțin informațiile anterioare. Recomandările de la firme, diplomele obținute, certificatele de atestare profesională sau lingvistică, cursurile de leadership sau certificatele de voluntariat, trebuie să se afle toate în acest portofoliu.
La început, acest model de CV european ni s-ar putea părea stufos, însă, ca viitori cetățeni ai Europei, avem obligația de a ne conforma regulilor, iar ca aspiranți la un post dintr-o firmă multinațională trebuie, cu siguranță, să avem acest CV pus la punct și ar fi ideal să fie redactat și în engleză. (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.