■ Ceahlăul Piatra Neamț – FCM Bacău 0-0, în etapa a 20-a a Diviziei A la fotbal
Stadion: „Ceahlăul”: spectatori: 6.000
Ceahlăul: Lefter – Brujan (46 Purică), Goian, M. Ionescu, Lupuț, Nohai – C. Ilie, T. Șerban (61 Botez), Solomon (73 Burdujan) – Axinia, Enache
FCM Bacău: Prunea – Ardeleanu, R. Ciobanu, Miu – Codreanu, Bolohan, Baciu, Bordeanu – Petcu (89 Chioreanu) – Cursaru (26 Lovin), Ciocoiu (76 M. Croitoru)
Cartonașe galbene: Brujan 9 – Bordeanu 32, Baciu 70, Ciocoiu 76, Bolohan 80
Arbitru: Al. Tudor; asistenți: D. Lăzărescu, Fl. Ivan (toți din București)
Șapte deplasări la Piatra Neamț și tot atîtea înfrîngeri. Acesta era bilanțul înaintea jocului de sîmbătă, dintre Ceahlăul Piatra Neamț și FCM Bacău. Monotonia a fost ruptă în sfîrșit de băcăuani, care au reușit primul punct sub Pietricica. A fost primul punct însă se poate spune că FCM Bacău a pierdut, de fapt, două. A făcut poate cel mai bun meci din retur, dar a ratat nepermis de mult, ba chiar și o lovitură de la 11 metri. Partida a început în nota de dominare a gazdelor, dar cei care au punctat la capitolul ocazii au fost băcăuanii, în minutul 10. La un balon trimis înapoi de Brujan, Ciocoiu a urmărit iar Lefter, ieșit tîrziu din poartă, a degajat în spatele atacantului băcăuan, mingea trecînd pe lîngă poartă. Treptat, băcăuanii au ieșit la joc, profitînd de faptul că Axinia și Costel lIie, jucătorii de referință ai Ceahlăului, nu au fost în apele lor, dar și de inexactitatea defensivei, unde Brujan a fost mai mereu un pericol pentru buturile lui Lefter. În minutul 31, Baciu a cîștigat un balon aproape de fanion, a centrat pentru Petcu, acesta a șutat, balonul a fost respins pînă la Ciocoiu care a șutat la rîndul său, însă Lefter a intervenit. Cîteva minute mai tîrziu, aceeași nesiguranță a lui Brujan i-a prilejuit lui Bordeanu șansa de a înscrie primul gol pentru FCM Bacău. Lefter a aruncat spre Brujan, care nu a urmărit balonul, iar Bordeanu a trimis de la 25 de metri, pe jos, spre poarta goală. Norocul nemțenilor s-a numit efectul spre exterior pe care băcăuanul l-a aplicat, mingea trecînd la o palmă de bară. Nu a fost însă ultima șansă de gol pentru băcăuani. În minutul 35, centrarea lui Codreanu a fost reluată de Ciocoiu din colțul careului de 6 metri pe lîngă poartă. Viorel Hizo a făcut la pauză schimbarea care se impunea, introducîndu-l pe Purică în locul lui Brujan. În zadar însă. Bacăul a simțit că se poate și și-a continuat șarjele ofensive, făcute mult mai bine după ce Petcu și-a luat rolul de atacant pur sînge în urma accidentării lui Cursaru. În minutul 51, Ciocoiu l-a lăsat singur cu portarul pe Petcu, iar acesta în loc să șuteze, a preferat o pasă către Baciu, aflat în ofsaid. Bolohan l-a remarcat apoi pe Lefter 10 minute mai tîrziu cu un șut din interiorul careului, pentru ca în minutul 63, Bacăul să irosească cea mai mare șansă de a înscrie. Ciocoiu a pătruns în careu, a fost faultat de Mișu Ionescu, iar centralul a dictat penalty. A executat Ciocoiu, puternic, dar peste poartă. Din acel moment, Ceahlăul a prins curaj și timp de 10 minute a asaltat poarta lui Prunea. Putea chiar să înscrie prin Axinia, cap din 6 metri pe lîngă poartă, deși un întreg stadion a văzut gol. Trupa lui Hizo s-a stins la fel de repede cum se aprinsese. Ciocoiu a mai avut o ultimă zvîcnire înainte de a fi schimbat, dar a lovit balonul cu capul prea ușor, din poziție centrală, iar Lefter a reținut. În finalul jocului, Goian și Burdujan l-au încercat fără efect pe tabela de marcaj pe portarul Prunea, care a șomat în majoritatea timpului. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns