• atît a primit un elev de clasa a V-a de la Colegiul Național „Ferdinand I” • diriginta lui, Iulia Agrigoroaie, a vrut să-i pună nota patru, însă calificativul a fost mărit în Consiliul Profesoral al școlii
Absolvent celebru, poetul George Bacovia își descria liceul, actualul Colegiu Național „Ferdinand I”, drept „cimitir al tinereții mele”. Un vers pe care Vlad Marișca, un elev din clasa a V-a a Colegiului amintit îl va ține minte toată viața. Și asta pentru că a fost la un pas de a realiza, fără voia sa, o premieră absolută pentru liceul cu o existență de peste un veac: obținerea notei patru la purtare. Propunerea a fost făcută chiar de către diriginta lui, profesoara Iulia Agrigoroaie. O notă care, dincolo de repetenția pe care o atrage în mod automat, te duce cu gîndul la cel mai rău elev din cîți au existat în liceele de top ale Bacăului. În realitate, Vlad Marișca nu a furat nimic, nu a încercat să dea foc școlii și nici nu s-a drogat ori alte lucruri de acest gen, care ar explica pe deplin propunerea dirigintei. Singura lui vină e că, după cum recunoaște și mama sa, are un comportament ceva mai libertin. Profesoara Iulia Agrigoroaie a evitat, în ciuda strădaniilor noastre, să ne explice motivul care a determinat-o să propună o sancțiune atît de dură. Totuși, profesorul Ioan Agrigoroaie, soțul acesteia, ne-a explicat că „soția nu vrea să insiste asupra unui caz izolat, care poate aduce prejudicii imaginii liceului”. El a lăsat însă să se înțeleagă că Vald Marișca a adus-o la disperare, prin comportamentul său, pe consoarta lui.
De partea cealaltă, mama lui Vlad a recunoscut că fiul ei nu este ceea ce s-ar putea numi un sfînt, dar nici nu a făcut ceva care să merite o astfel de notă la purtare. „Ce să vă spun? Doamna dirigintă l-a acuzat pe Vlad că deranjează orele, că răspunde profesorilor, că a construit pe Internet un site în care îi adresează cuvinte jignitoare ori că i-ar fi învinețit mîna unui coleg de clasă, pentru a sfîrși prin a-l cataloga drept bolnav psihic. În ceea ce privește site-ul, nimeni nu l-a găsit, iar despre bătaia aplicată colegului chiar mama acestuia mi-a spus că nu a fost vorba decît despre o ceartă ca între copii, căruia nici măcar ea nu i-a dat o prea mare atenție. De altfel, doamna Agrigoroaie a spus că informațiile despre certurile lui Vlad cu colegii din clasă le are de la ceilalți elevi. Sincer, intenționam să-l mut pe Vlad la o altă școală, dar, după discuția cu doamna directoare, vom aștepta pînă la toamnă”, ne-a declarat Elena Marișca, mama lui Vlad.
Profesoara Antoaneta Pătrașcu, directoarea Colegiului Național „Ferdinand I” a confirmat, în mare parte, spusele mamei lui Vlad, dar a trebuit să accepte decizia Consiliului Profesoral al liceului. Acest for a decis, pînă la urmă, ca Vlad să primească nota șase la purtare. „Propunerea doamnei Agrigoroaie ne-a suprins pe toți și, sincer, regretăm că s-a ajuns aici. Copilul are, ce-i drept, un comportament mai neobișnuit, dar de aici și pînă la a propune, ca diriginte, nota patru la purtare e o cale destul de lungă. Apoi, e vorba de capicitățile noastre ca profesori de a determina un copil să se poarte firesc. De altfel, unii profesori au spus că, la începutul anului școlar, au avut, la rîndul lor, probleme cu Vlad, dar, după cîteva observații, acesta s-a cumințit”, a declarat directoarea Pătrașcu. Ea a lăsat să se înțeleagă că, în toamnă, Vlad Marișca are toate șansele să scape de sancțiunea cu pricina. Adevărul se pare că este undeva la mijloc. Totuși, e greu de crezut că un copil de 12 ani poate deranja atît de mult un singur profesor, încît cadrul didactic să propună acordarea notei patru la purtare. Mai ales că împricinatul nu este nici pe departe o loază, ci mai degrabă un elev aproape „emininche”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns