Nou director adjunct la Curtea de Conturi

Redacția Ziarul de Bacău

Noul director adjunct al Curții de Conturi Bacău este, de cîteva zile, Gheorghe Neicuțescu, fost controlor financiar în cadrul acestei instituții. În vîrstă de 50 de ani, Gheorghe Neicuțescu este de profesie economist și are o vechime în activitate de peste 23 de ani. Pînă acum a ocupat diverse funcții în administrația publică locală, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și în cadrul Direcției de Control Financiar a Curții de Conturi. Singurul candidat care s-a prezentat la primul concurs organizat pentru ocuparea acestui post, nu a reușit să îl promoveze. Gheorghe Neicuțescu, unicul candidat la cel de-al doilea concurs, a fost ceva mai norocos și a reușit să obțină medie peste opt la cele două probe, scris și oral, ale examenului. Cu mult înainte de promovarea concursului au existat voci care îi dădeau ca sigură șansa lui Gheorghe Neicuțescu de a ocupa una dintre funcțiile de conducere ale Curții de Conturi Bacău, avînd în vedere că, preț de cîțiva, ani a fost coleg cu deputatul Viorel Hrebenciuc. „Am fost, într-adevăr, preț de cîțiva ani, coleg cu deputatul Viorel Hrebenciuc. Acest fapt nu are, însă, nici o legătură cu promovarea acestui examen și numirea mea în funcție. A fost un concurs extrem de sever. Am avut emoții mai ceva ca în facultate”, a precizat Neicuțescu. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.