Un nou operator de furnizare a serviciilor de apă și canalizare va funcționa de acum în județul Bacău. Este vorba de societatea Apaserv SA a cărei înființare a fost aprobată ieri de consilierii județeni. Noul operator va funcționa ca o societate comercială unde acțiunile vor fi deținute, în funcție de cota de participare la capital, de localitățile care vor să fie alimentate cu apă prin intermediul acesteia. Pînă în acest moment, un număr de 44 de consilii locale din județ și-au anunțat intenția de a intra în această asociere. Principalul acționar va fi, totuși, Consiliul Județean, care va deține un 75% din acțiunile la noua societate. Principalul argument pe care l-a avut Consiliul Județean la înființarea acestei societăți a fost faptul că, în această perioadă, a primit în administrare și stația de tratare a apei potabile de la Cărăboaia. Astfel, localitățile unde există, deja, sisteme de alimentare cu apă potabilă ar urma să încheie contracte de asociere astfel încît, prin formarea noii societăți, să poată fi accesate mai ușor fonduri de dezvoltare, iar administrarea, prin intermediul personalului autorizat, a serviciilor de furnizare a apei să poată fi făcută mai ușor. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.