Studenții de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Bacău nu au în momentul o bază sportivă în aer liber proprie. A existat una pînă acum cîțiva ani, cînd, din cauza degradării terenului și din lipsa fondurilor, a fost închisă, urmînd a fi refăcută. Aflată în momentul de față în ipostaza unui adevărat șantier, baza sportivă situată lîngă sala „Orizont” are nevoie de fonduri serioase pentru a căpăta o imagine demnă de o instituție de învățămînt superior. Așteptările tinerilor de la Educație Fizică și Sport, dar și ale celor de la celelalte facultăți, interesați să-și petreacă timpul la un meci de fotbal sau de handbal, par a se sfîrși începînd de luna viitoare. „Din calculele noastre, pentru a oferi studenților un spațiu în aer liber pentru activitățile sportive avem nevoie de 5-6 miliarde de lei. Sperăm ca de la începutul lunii mai să ne putem apuca de treabă. Este nevoie de o asemenea bază sportivă pentru toți studenții, nu doar pentru cei de la Sport, deoarece aici își vor desfășura activitățile și cei de la alte facultăți”, a apreciat prof. univ. dr. Gloria Rață, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport. Ce va putea fi admirat pe terenul sportiv pare mai mult decît interesant pentru studenții băcăuani. „Va fi o pistă de atletism circulară de 250 metri, un teren de fotbal, un teren de handbal la standarde admise, teren de volei, baschet, tenis de cîmp și badminton”, ne-a explicat decanul Facultăți de Educație Fizică și Sport. însă, în ciuda eforturilor făcute de Universitatea Bacău și, în mod deosebit, de facultatea de pe băncile căreia ies anual sportivi olimpici și de performanță, mai este nevoie de oameni cu bani interesați să investească în așa ceva. „Avem nevoie de sponsori. E păcat că nimeni nu se arată interesat să ne ajute. Cei cu potențial financiar preferă să investească în extinderea propriilor lor firme și nu în ceea ce se numește sănătate”, a mai spus prof. univ. dr. Gloria Rață. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.