Nu mai sînt locuri în avioanele care pleacă spre Italia

Redacția Ziarul de Bacău

Avalanșa de italieni, mai mult sau mai puțin nativi, care, în această perioadă, vin acasă sau se întorc în Peninsulă pare a fi mai consistentă ca niciodată. Drept urmare, toate cele trei companii aeriene care efectuează zboruri de la Bacău spre sau dinspre Italia – Tarom, Club Air și Carpatair – merg, practic, cu casa închisă. „În acest moment sînt ocupate absolut toate locurile la cursele de Italia pînă pe 3 septembrie. Din cîte am înțeles, și «Club Air», dar și «Carpatair» sînt în aceeași situație. De exemplu, cei de la «Carpatair» au venit, la începutul săptămînii, cu două avioane pentru a face față solicitărilor”, ne-a declarat Magda Farțade, șefa Agenției „Tarom”. În aceste condiții, pentru rezolvarea solicitărilor noi se caută tot felul de alternative. De pildă, o băcăuancă care dorea să ajungă în Portugalia prin Milano a trebuit să accepte varianta unui zbor cu o companie străină prin Amsterdam. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.