Peste tot auzim cum că învățămîntul de la noi e cel mai complicat și mai serios din toată lumea. Nu contestăm această afirmație, deoarece ea este, într-o oarecare măsură, cît se poate de corectă dacă ne gîndim la succesele românilor peste hotare. Dar ce se întîmplă, totuși, cu aceia care și-au trăit tinerețea înainte de revoluție ? Mulți dintre ei nu știu să scrie și, aici, ne referim, în special, la cei care au trăit o viața întreagă în mediul rural.
Acum ne poate părea ciudată această realitate, pentru că un om care nu știe să scrie sau să citească este un om care, în societatea de astăzi, moare de foame. Dar acestă realitate există și se poate observa cu ușurință în satele care au o populație majoritară ce depășește vîrsta de 50 de ani.
într-un astfel de sat, pe poarta unui «magazin» era afișat următorul program: «6………..21. Țăgări nu Servim copii Supt 18 – ani, Țăgări La Bucată Nu Servim, Fumatu Interzis». Un bătrînel, patronul probabil, stătea în acest timp la poartă să-și aștepte clienții. Era foarte mîndru de afișul suspendat pentru că, în felul acesta, cum spune chiar el, «respectă legea celor de la putere ».
în fața unei astfel de situații, primul impuls este să rîzi. Gîndindu-te mai bine, realizezi că acestă situație are de toate, în afară de elemente comice. Este trist felul în care un sistem politic poate afecta mentalitatea și chiar cultura unui popor. în acea vreme, foarte puțini aveau posibilitatea de a merge la școală. Această acțiune implica foarte mulți bani și prea mult timp «irosit». Cine se gîndea că, odată cu trecerea anilor, sistemul se va schimba și că un om «neșcolit», un analfabet nu va avea nici o șansă de a se face remarcat. Munca fizică, în aceste vremuri, nu este de ajuns pentru a putea cîștiga necesarul pentru o viață decentă. Trebuie mai mult…
De aceea, sîntem bucuroși că s-a schimbat mentalitatea și că, de vreo 20 de ani încoace, nu mai găsim, la tot pasul, oameni care cer «intelectualilor» să le citească știrile din ziare. (Ramona VINCA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.